Business Hi-Tech

Arobs: Criza de oameni din IT ne obligă să plătim cu 20-30% mai mult la salarii

Voicu Oprean

Voicu Oprean

Autor: Laurentiu Cotu

23.07.2014, 00:07 3214

Companiile de software din România au ajuns să plătească pachete salariale cu 20-30% mai mari decât nivelul standard sau să promoveze oameni mai repede, pe fondul crizei de personal specializat în IT cu care se confruntă industria locală, afirmă Voicu Oprean, acţionarul majoritar al grupului de firme Arobs, cu afaceri de 12 milioane de euro anul trecut.

„Fiind puse în postura de a recruta rapid specialişti cu experienţă, pentru a face faţă proiectelor noi sau celor contractate anterior, companiile de IT sunt uneori nevoite să ofe­re condiţii salariale cu 20-30% mai mari decât nivelul performan­ţelor obţinute sau poziţii superioare uneori nejustificate, doar pentru a reuşi să atragă personal nou“, a declarat Oprean. „Principala problemă, din punctul nostru de vedere, o constituie numărul mic de absolvenţi în domeniul IT, care face ca firmele să nu se poată dezvolta pe măsura cererii“, a adăugat el.

Afacerile grupului Arobs au crescut în 2013 cu 15%, la peste 12 milioane de euro, pe fondul comenzilor pentru produse software de pe piaţa externă şi al dezvoltării produselor proprii, sub brandurile Smailo, TrackGPS şi Optimall, a spus Oprean.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- opinia lui Oprean despre numărul mic de absolvenţi în domeniul IT şi impactul asupra pieţei de profil

- date financiare ale Arobs România şi segmentele care susţin creşterea afacerii ; detalii despre produsele ARobs 

- proiecte în derulre, contracte semnate în acest an; planuri privind preluarea unor firme mici şi susţinerea tinerilor întreprinzători în domeniu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO