Business Hi-Tech

Bitdefender s-a apropiat anul trecut de 900 de angajaţi, după ce a făcut peste 150 de recrutări

Businessul condus de Florin Talpeş a crescut de peste 4 ori în raport cu 2009

Businessul condus de Florin Talpeş a crescut de peste 4 ori în raport cu 2009

Autor: Adrian Seceleanu

31.07.2017, 00:06 922

Compania de soluţii de securitate IT Bitdefender, controlată de antreprenorii Florin şi Măriuca Talpeş, a ajuns anul trecut la un număr mediu de 868 de angajaţi, cu 160 mai mulţi decât în anul anterior, arată datele raportate de societate la Ministerul Finanţelor.

Compania are astfel un număr triplu de oameni faţă de anul 2012. Datoriile totale ale companiei se ridicau la 31 decembrie 2016 la 58,1 mil. lei (12,9 mil. euro), în creştere cu 2,8% faţă de anul anterior.

Bitdefender, companie ale cărei soluţii de securitate IT sunt utilizate la nivel global de aproximativ 500 de milioane de utilizatori, nu a publicat până acum date privind veniturile sale totale, ci doar informaţii disparate despre ponderea diferitelor pieţe în încasări. Anul trecut, compania înregistrată în România a raportat o cifră de afaceri de 453,2 mil. lei, mai mare cu 17,1% faţă de anul anterior, depăşind astfel pentru prima oară pragul de 100 mil. euro. o cifră de afaceri de 453,2 mil. lei, mai mare cu 17,1% faţă de anul anterior, depăşind astfel pentru prima oară pragul de 100 mil. euro.

Bitdefender este a doua companie de software din România, după Oracle, şi una dintre ele mai mari 20 de companii IT&C locale, conform Anuarului IT&C al României, care va fi editat de ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO