Business Hi-Tech

Bitdefender: S-a triplat numărul de candidaţi pentru poziţiile marketing şi vânzări de pe pieţele străine

Elvis Popovici: După lansarea din aprilie, am observat un interes crescut pentru Bitdefender ca an­ga­jator şi o creştere semnificativă a apli­ca­ţiilor pentru poziţiile deschise în vânzări şi mar­keting

Elvis Popovici: După lansarea din aprilie, am observat un interes crescut pentru Bitdefender ca an­ga­jator şi o creştere semnificativă a apli­ca­ţiilor pentru poziţiile deschise în vânzări şi mar­keting

Autor: Adelina Mihai

01.12.2015, 00:06 3828
Numărul candidaţilor care aplică pen­tru o poziţie de marketing şi vânzări în ca­drul fi­lia­lelor din străinătate ale companiei ro­mâneşti de soluţii antivirus Bitdefender s-a triplat anul acesta. Creşterea vine în con­textul în care compania a lansat în primă­vară pe piaţa americană un nou produs, Bitdefender Box.
 
„După lansarea din aprilie, am observat un interes crescut pentru Bitdefender ca an­ga­jator şi o creştere semnificativă a apli­ca­ţiilor pentru poziţiile deschise în vânzări şi mar­keting. Numărul candidaţilor eligibili pen­tru slujbele din vânzări şi marketing busi­ness to business s-a triplat în ultimele şa­se luni. O explicaţie poate fi că aceşti can­didaţi caută oportunităţi în companii care revoluţionează o anumită piaţă“, a ex­plicat Elvis Popovici, global recruitment ma­nager în cadrul Bitdefender. El nu a pu­tut furniza o cifră privind volumul de apli­canţi, întrucât acesta diferă pentru fiecare ţară în parte, în funcţie şi de situaţia locală de pe piaţa muncii (dacă în unele state numărul aplicanţilor este de ordinul sutelor, în altele este de cel al zecilor de candidaţi).
 
Bitdefender Box este un produs care îm­bină hardware şi software, menit să se­cu­ri­zeze nu doar calculatoare, tablete şi smart­phone-uri, ci şi smart TV-uri, frigidere de ulti­mă generaţie, sistemele de iluminat, sis­te­mele de alarmă conectate la Wi-Fi, adică ori­ce obiect care se poate conecta la internet.
 
Popovici, care are o experienţă de 20 de ani în recrutarea pe pieţe internaţionale, a spus că majoritatea candidaţilor pentru po­ziţiile de vânzări şi marketing caută firme fle­xibile unde implicarea lor poate aduce rezultate palpabile.
 
„Calitatea aplicanţilor a crescut, unii angajaţi în companii mai mari de securitate IT aplicând spontan pentru poziţiile des­chise în Bitdefender“.
 
Bitdefender, compania controlată de soţii Măriuca şi Florin Talpeş, are peste o sută de angajaţi pe pieţele internaţionale din to­talul de 900. Deşi are operaţiuni în peste 150 de ţări, iar piaţa americană aduce mai bine de jumătate din venituri, Bitdefender are politica de a recruta programatori doar de pe plan local, în timp ce pentru funcţiile nontehnice recrutează şi angajaţi de alte naţionalităţi.
 
Bitdefender SRL a avut o cifră de afaceri de circa 61 de milioane de euro în 2014. Compania nu raportează rezultatele financiare înregistrate la nivel global.
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO