Business Hi-Tech

Câte iPhone 5 a vândut Apple în trei zile de la lansarea în magazine

Câte iPhone 5 a vândut Apple în trei zile de la lansarea în magazine

Foto: AFP

Autor: Anca Dumitrescu

24.09.2012, 16:03 1968

Vânzările sunt uşor peste cele de peste 4 milioane de unităţi înregistrate la lansarea precedentului model, iPhone 4S, în primele trei zile de la lansare, în octombrie anul trecut.

Acţiunile Apple sunt în scădere cu 2% în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii bursei.

IPhone 5 este disponibil în Statele Unite, Australia, Canada, Franţa, Germania, Hong Kong, Japonia, Singapore şi Marea Britanie, iar din 28 septembrie va fi prezent pe pieţele din alte 22 de ţări. Până la sfârşitul acestui an, iPhone va fi la vânzare în 100 de state.

► Poanta zilei: Ce reacţie au trecătorii când văd un iPhone 5 lipit de asfalt - VIDEO

Cererea pentru iPhone 5 a depăşit oferta iniţială, astfel că o parte din precomenzile primite de companie vor fi onorate şi în octombrie.

"Cererea pentru iPhone 5 a fost incredibilă şi lucrăm din greu pentru ca ficare client care îl doreşte să îl primească cât mai repede", a declarat într-un comunicat directorul general al Apple, Tim Cook.

El a arătat că stocurile din magazine au fost epuizate, dar acestea vor continua să fie aprovizionate regulat cu iPhone-uri 5, iar clienţii pot continua să comande telefoanele online.

iPhone 5 este cel mai subţire şi mai uşor smartphone al Apple, fiind complet reproiectat pentru a include un ecran de 4 inci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO