Business Hi-Tech

Cine este fondatorul Oracle Larry Ellison, omul care a făcut 177 miliarde de dolari cu o idee „furată” de la IBM

Cine este fondatorul Oracle Larry Ellison, omul care a...

Autor: Daniela Stoican

20.09.2014, 18:00 3792

Larry Ellison, care a renunţat la funcţia de CEO al Oracle la 37 de ani după ce a fondat compania devenită una dintre cele mai mari din SUA, s-a remarcat de-a lungul carierei prin aroganţă, prin disputele publice cu executivii rivali şi prin rapiditatea cu care compania sa a înghiţit potenţiali competitori, scrie The Wall Street Journal.

Ellison a crescut într-o familie adoptivă şi a renunţat la facultate, fondând în 1977 compania Oracle în urma unei investiţii de câteva mii de dolari.

Fondatorul Oracle s-a inspirat în dezvoltarea de software pentru baze de date dintr-un sistem creat de IBM, despre care citise într-o revistă. Printre primii clienţi ai companiei producătoare de software pentru baze de date a fost agenţia de informaţii a Statelor Unite CIA.

 Ulterior Ellison a transformat compania într-unul din cei mai de succes dezvoltatori de software din SUA.

Una din principalele strategii folosite de Ellison a fost achiziţia pe bandă rulantă de companii care îi puteau deveni rivale pentru Oracle. De multe ori aceste tranzacţii erau de mici dimensiuni şi vizau segmente specifice precum asigurările sau retailul, unde Oracle ţintea un nume important. În alte situaţii, Oracle a achiziţionat companii cu sume uriaşe pentru a scăpa de rivali. Un exemplu este achiziţia dezvoltatorului de software pentru resurse umane PeopleSoft pentru 10,3 miliarde de dolari în 2004 după o bătălie care a durat mai multe luni, potrivit Bloomberg.

Ellison a fost singurul CEO din istoria Oracle, iar el îşi va continua activitatea în companie ca preşedinte executiv şi director de tehnologie (CFO). Conducerea executivă a Oracle va fi preluată de Mark Hurd şi Safra Catz.

Ellison este cunoscut pentru declaraţiile prin care a luat în derâdere companiile rivale.  CEO-ul Oracle a spus după ce Mark Hurd a demisionat din funcţiile executive pe care le deţinea la Hewlett Packard în urma unei dispute cu conducerea că boardul HP „a luat cea mai proastă decizie în materie de personal de când idioţii de la Apple l-au dat afară pe Steve Jobs cu mulţi ani în urmă”. Ellison, care era prieten cu Hurd, l-a angajat ulterior pe acesta la Oracle. În 2000 Ellison a recunoscut că a angajat detectivi particulari pentru a descoperi lucruri compromiţătoare despre Microsoft, numindu-şi iniţiativa „o datorie civică”. Ancheta a scos la lumină că Microsoft a finanţat companii de lobby care ajutau grupul în lupta sa cu guvernul american într-un proces în care Microsoft era acuzată de practici neconcurenţiale. 

Oracle a avut anul trecut venituri totale de 37 mld. dolari şi are o valoare de piaţă de 182 de miliarde de dolari.

Ellison lasă Oracle cu o situaţie financiară bună, dar apar întrebări privind viitorul companiei. Software-ul pentru baze de date al Oracle este folosit din ce în ce mai puţin de noile companii specializate în tehnologie, care îşi îndreaptă acum atenţia spre aplicaţâii mai flexibile.

Eliison deţine un sfert din acţiunile Oracle. Capitalizarea bursieră a Oracle este de 177 de miliarde de dolari.  

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO