Business Hi-Tech

Cosmote raportează un profit operaţional mai mare cu 19% pe 2012. Veniturile şi numărul de clienţi, în scădere

Datele OTE arată  că operatorul a închis anul precedent cu o creştere a numărului de abonaţi (circa 57.000 în plus, până la aproximativ 1,558 milioane)

Datele OTE arată că operatorul a închis anul precedent cu o creştere a numărului de abonaţi (circa 57.000 în plus, până la aproximativ 1,558 milioane)

Autor: Adrian Seceleanu

28.02.2013, 12:41 865

Cosmote, numărul trei pe piaţa locală de telefonie mobilă, a înregistrat în ultimul trimestru din 2012 un profit operaţional (EBITDA) de 30,2 mil. euro, în creştere cu 0,3% faţă de anul precedent la o cifră de afaceri de 113,7 mil. euro, în scădere cu 9,9% - pe fondul reducerii cu 40% a tarifelor de interconectare, potrivit datelor financiare ale grupului elen OTE, acţionarul majoritar.

La nivelul întregului an profitul operaţional al Cosmote a fost de 119,5 mil. euro, în creştere cu 19,4%, în timp ce cifra de afaceri a fost de 462,8 mil. euro, aproape egală cu cea din 2011 (o scădere de 1,2%). La nivelul întregului an marja de profit a Cosmote România a crescut cu peste patru puncte procentuale, la 25,8% conform datelor OTE.

La finele anului trecut Cosmote avea aproape 6,3 milioane de clienţi, în scădere cu 3,3% faţă de anul precedent. Datele OTE arată pe de altă parte că operatorul a închis anul precedent cu o creştere a numărului de abonaţi (circa 57.000 în plus până la aproximativ 1,558 milioane), scăderea fiind contabilizată în special pe segmentul volatil al clienţilor prepay.

Rezultatele din anul precedent sunt bune, în condiţiile în care compania şi-a atins obiectivele de îmbunătăţire a performanţei, au comentat oficialii Cosmote România datele financiare.

“La finalul lui 2012, cota de piaţă a Cosmote România era de aproximativ 24,5%. În pofida contextului economic dificil, veniturile au rămas stabile comparativ cu 2011, la valoarea de 462,8 milioane euro. Marja proforma EBITDA (câştiguri operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor) a crescut cu 4,4 puncte procentuale, la 25,8% versus 2011, reflectând îmbunătăţiri operaţionale semnificative. Valoarea EBITDA s-a ridicat la 119,5 milioane euro, crescând cu 19,4% comparativ cu anul anterior”, potrivit oficialilor Cosmote.

Unul dintre obiectivele atinse a fost cel al creşterii numărului de clienţi pe segmentul business, conform sursei citate. “Astfel, în trimestrul patru 2012, segmentul business a crescut cu 32% versus T4 2011, la acesta adăugându-se clienţi majori, precum Proges sau Leonardo”. 
Baza de clienţi 3G a crescut cu 7% faţă de anul precedent, reflectând eforturile companiei în zona serviciilor de date. Cosmote nu a comunicat numărul de clienţi pentru serviciile de date.

“Venitul mediu lunar per utilizator pentru 2012 s-a menţinut în linie cu cel din anul 2011”, potrivit oficialilor Cosmote, care nu au publicat şi valoarea exactă. În 2011 ARPU Cosmote era de peste 5 euro.

“Pentru noi, 2012 a fost un an al premierelor, prin lansarea unor planuri tarifare care au spart tiparele, continuând să ne concentrăm totodată pe proiectarea de produse şi servicii fiabile şi pe o experienţă de utilizare de excepţie. Aşadar, în 2012 ne-am consolidat amprenta pe piaţă, crescând susţinut EBITDA şi baza de clienţi business. Furnizând conectivitate şi servicii pentru societatea informaţională, contribuim activ la trecerea României către economia digitală. În această privinţă, păstrând întotdeauna în centrul atenţiei experienţa clienţilor, ne îndreptăm gradual către 4G, următorul nivel în tehnologie”, a declarat Stefanos Theocharopoulos, Chief Executive Officer al Cosmote România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO