Business Hi-Tech

Cotovelea: Microsoft a trimis o comunicare oficială privind extinderea suportului pentru Windows XP

Cotovelea: Microsoft a trimis o comunicare oficială...

Autor: Adrian Dumitrache

10.04.2014, 12:43 609

"Am primit o comunicare oficială de la Microsoft şi săptămâna viitoare vom avea întâlnirea grupului de experţi care analizează toată problematica. Acest grup este format din experţi din domeniul IT de la aproximativ 10 instituţii publice, care va analiza situaţia pe termen scurt şi pe termen mediu, cum ne pregătim pentru începerea negocierilor cu Microsoft, ce planificăm ca şi strategie pentru anii 2014 şi 2015. Avem o comunicare şi cu siguranţă săptămâna viitoare venim cu informaţii publice, chiar vreau să mă întâlnesc cu mass-media să dăm primele informaţii", a spus Cotovelea.

El a adăugat că nu poate estima efortul financiar al statului pentru extinderea acestui suport.

"În următoarele zile vom avea o situaţie a necesarului în urma expirării acestui suport tehnic şi de securitate pentru Windows XP. Noi avem un parteneriat cu Microsoft şi dacă oferta lor financiară va fi una atractivă sigur că vom găsi mijloacele să continuăm pe termen lung. În prezent negociem, dar în acelaşi timp luăm în calcul şi alte variante, cum ar fi open source", a spus ministrul.

Cotovelea a afirmat, marţi, că aproximativ 35.000 de calculatoare utilizate la nivel guvernamental vor fi afectate de retragerea de către Microsoft a suportului tehnic şi de securitate pentru sistemul de operare Windows XP, iar în următoarele 12 luni numărul acestora ar putea depăşi 100.000.

"În funcţie de evaluări, retragerea de către Microsoft a suportului tehnic şi de securitate pentru sistemul de operare Windows XP afectează zeci de mii de calculatoare, 34.000 sau 35.000. Pe de altă parte, în momentul în care am verificat ultimul audit realizat de alte instituţii am observat că un număr foarte mare de calculatoare urmează să iasă din uz în următoarele luni. Ministerul va efectua un audit foarte exact astfel încât în următoarele 4-5 luni să ştim exact numărul calculatoarelor, ce licenţe folosesc şi ce licenţe sunt necesare astfel încât această imagine să fie cât mai exactă", a declarat marţi ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea.

El a adăugat că, la nivel guvernamental, numărul licenţelor care pot fi afectate în următoarele 12 luni sau mai mult de retragerea suportului tehnic şi de securitate pentru Windows XP depăşeşte 100.000.

Microsoft a retras, marţi, suportul tehnic şi de securitate pentru Windows XP, sistem de operare lansat în urmă cu 12 ani.

În lipsa actualizărilor, calculatoarele pe care rulează acest sistem de operare pot deveni vulnerabile la viruşi şi alte programe care afectează securitatea şi confidenţialitatea datelor.

Autorităţile române au plătit pentru utilizarea licenţele Microsoft în perioada 2004-2009 peste 100 milioane de dolari, la care se adaugă încă 100 milioane de euro pentru intervalul 2009-2012, iar până în 2015 vor mai achita alte 40 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de MSI la solicitarea MEDIAFAX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO