Business Hi-Tech

Cu ce vine nou Samsung în 2014: de la maşina de spălat controlată prin telefon la tabletele pentru companii

Maşina de spălat inteligentă WW9000 poate fi controlată prin intermediul unei aplicaţii pentru smartphone

Maşina de spălat inteligentă WW9000 poate fi controlată prin intermediul unei aplicaţii pentru smartphone

Autor: Ioana Nita

27.01.2014, 21:23 1523

Maşina de spălat pe care o controlezi cu telefonul mobil, frigiderul cu spaţii de depozitare inteligente care păstrează mâncarea mai mult timp proaspătă, televizoarele cu rezoluţie UHD sau tabletele cu o autonomie a bateriei de peste 10 ore se numără printre produsele pe care Samsung Electronics, unul dintre cei mai mari producători de electronice din lume, le va lansa pe piaţa europeană anul acesta. 

„Conectivitatea ne schimbă complet vieţile în prezent. Este greu să găseşti astăzi un loc care nu a fost «atins» de internet. Oamenii se adaptează tehnologiei mai repede că niciodată. Populaţia îmbătrâneşte şi avem nevoie de tehnologie pentru a ne simplifica viaţa. Avem nevoie de tehnologie pentru a fi în siguranţă. Avem nevoie de o casă care să răspundă nevoilor noastre şi care să ne facă productivi pentru a petrece mai mult timp cu familia“, a explicat B.K. Yoon, CEO-ul Samsung Electronics, în cadrul Forumului European Samsung care a avut loc ieri în Malaga, Spania. El a făcut apoi referire la televizoarele Ultra HD (4K), a căror rezoluţie este de 4 ori mai mare decât a celor cu tehnologie Full HD, menţionând că anul 2014 va fi al acestor produse.

Producătorul sud-corean de electronice a lansat anul acesta un televizor UHD cu ecran curbat cu o diagonală de 105 inchi, cel mai mare de acest tip din lume, iar în primăvară compania va introduce pe piaţă şi modele cu ecrane de dimensiuni mai reduse - 48, 55 şi 65 inchi. În perioada 2006-2013, Samsung a fost lider pe piaţa de televizoare din Europa, potrivit lui Sunny Lee, preşedintele Samsung Electronics pentru Europa. „Piaţa de televizoare UHD va exploda. Anul acesta piaţa de TV-uri UHD din Europa va creşte cu 1.300%, ceea ce înseamnă că va fi de 14 ori mai mare decât în prezent“, a declarat Lee.

Samsung va pune de asemenea la dispo­zi­ţie conţinut media pentru televizoarele UHD, precum soluţia Samsung UHD TV Pack, care permite accesul la diferite aplicaţii cu conţinut media. 

Pe lângă televizoarele cu tehnologie UHD, producătorul sud-corean a prezentat o serie de electrocasnice inteligente - printre care maşina de spălat WW9000.

Maşina de spălat are un ecran tactil de 5 inchi de unde pot fi alese cu uşurinţă programele de spălare, fiind memorate cele mai des folosite. Modelul WW9000 dispune de funcţia de „auto optimal wash“ prin care maşina de spălat îşi setează spre exemplu singură cantitatea de detergent necesară. Utilizatorii pot controla maşina de spălat prin intermediul unei aplicaţii pentru smartphone care le permite acestora de exemplu să afle stadiul programului.

Compania sud-coreană a prezentat în cadrul Forumului European Samsung 2014 şi tabletele Galaxy Note Pro şi Galaxy Tab Pro cu ecrane de 12,2 închi, create special pentru mediul de business. 

„Aproape o jumătate din tabletele deţinute de utilizatorii din Europa au fost vândute în ultimele şase luni. Peste 61% din gospodăriile din Europa vor avea o tabletă până la sfârşitul anului 2017“, a spus Lee. 

Tableta Galaxy Note Pro are un ecran de 12,2 inchi cu rezoluţie WQXGA- 2560x1600, procesor quad core de 2,3 Ghz, memorie RAM de 3GB şi baterie de 9.500 Mh care asigură o durată de utilizare de peste 10 ore. Modelul Note Pro dispune de funcţia de multitasking care permite deschiderea a 4 ecrane simultan, nu doar 2, şi are o tastatură virtuală de mărime normală. Samsung Note Pro rulează cu ultima variantă a sistemului de operare de la Google, Android 4.4, şi are o grosime de 7,95 mm şi o greutate de 750 g. Tableta de business de la Samsung permite iniţierea unor videoconferinte cu până la 20 de persoane simultan pe ecran şi conectarea de la distanţă la un PC.

Ioana Niţă, Spania

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO