Business Hi-Tech

Cum a ajuns Intel sa angajeze 72 de softisti la Galati

07.06.2009, 19:28 1688

Intel, cel mai mare producator mondial de microprocesoare, va achizitiona compania americana de software Wind River Systems - care detine un centru de cercetare si in orasul Galati, in cadrul unei tranzactii cu o valoare de 884 de milioane de dolari, scrie presa internationala.

Preluarea Wind River va ajuta Intel sa-si consolideze pozitia de furnizor de cipuri integrate in diverse echipamente electronice de larg consum. Intel va plati 11,5 dolari in cash pe fiecare actiune a Wind River, cu 44% mai mult decat cotatia de pe bursa a actiunilor producatorului de soft. Wind River lucreaza la sisteme de operare pentru diverse echipamente, de la telefoane mobile pana la automobile, avand printre clienti companii ca Sony si Boeing.
Prin tranzactia cu Wind River (WR), Intel preia si unul dintre cele mai importante centre de dezvoltare ale WR din lume, care functioneaaza la Galati. Wind River a intrat la randul sau in Romania printr-o achizitie, cumparand in 2007 pentru un milion de euro partenerul sau din Romania, compania Comsys Galati.
Comsys, o firma infiintata in anul 2000 cu un capital de doua milioane de lei de doua tinere din Galati - Cristina Segal si Luminita Dumitriu -, a ajuns practic in mai putin de zece ani, si prin doua tranzactii, sa fie parte a uneia dintre cele mai mari companii din lume, Intel.
"La ora actuala centrul din Galati este un centru de cercetare-dezvoltare ce numara 72 de angajati si este implicat in proiecte strategice ale Wind River din domeniul telefoniei mobile, Mobile Internet Devices, Networking", a precizat pentru ZF Cristina Segal, director in cadrul WRS Romania.
Segal si Dumitriu si-au vandut integral actiunile la Comsys in cadrul tranzactiei cu Wind River. La data achizitiei de catre Wind River, Comsys avea 50 de angajati.
Prin fondul Intel Capital, compania Intel are o participatie de 10% si la producatorul local de soft Siveco.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO