Vânzările de 1,6 mld. euro la care a ajuns Nokia în numai trei ani de la venirea în România, salariile de câteva sute de euro plătite angajaţilor, de cinci-şase ori mai mici faţă de alte fabrici din Europa de Vest, beneficiile generate de o investiţie de la zero într-un parc industrial, au fost egale cu zero în momentul în care în birourile din Helsinki ale companiei finlandeze s-a luat decizia de a pleca din România.
Decizia Nokia de a închide fabrica de la Jucu (Cluj) unde asambla telefoane mobile de 1,6 mld. euro pe an şi de a concedia circa 2.200 de salariaţi a picat ca un trăsnet în mediul economic şi politic.
Dincolo de gaura lăsată în exporturi, în PIB, de concedierea a peste 2.000 de oameni, plecarea Nokia era un prim semnal că economia României are nevoie de un nou model de creştere.
România are nevoie de o clasă antreprenorială puternică, de o conştiinţă a faptului că România poate fi mai mult decât o etichetă de „produs“ într-o piaţă mondială de consum, ci poate câştiga teren în industrii cu o valoare adăugată mai mare, în sectoare în care „creierele“ locale fac diferenţa.
Plecarea Nokia a dat pentru prima dată glas şi antreprenorilor români, care au afirmat că multinaţionalele au beneficiat întotdeauna de sprijin din partea statului, au găsit uşi deschise indiferent de guvern, în timp ce antreprenorii sunt nevoiţi să găsească în interior resurse de creştere, să lupte pentru businessurile pe care le-au construit în ciuda unui mediu politic ostil, plin de incertitudini şi de schimbări care afectează dezvoltarea locală.
Locul lăsat de Nokia se umple la Jucu prin investiţiile unor alte multinaţionale: italienii de la De’Longhi produc echipamente electrocasnice, iar nemţii de la Bosch au investit 77 milioane de euro pentru a produce componente auto în acelaşi parc industrial în care Nokia asambla telefoane mobile. Modelul rămâne însă acelaşi, iar o cădere a pieţelor europene, o presiune a angajaţilor din ţara „mamă“, o decizie a acţionarilor poate schimba din nou radical faţa economiei locale.
Titlurile ediţiilor din 2011:
România începe anul cu un munte de bani, dar companiile tot taie joburi şi afaceri. Guvernul privatizează energia pe bursă doar pe vorbe, fără calendar. BNR ţine cu dinţii de adoptarea euro în 2015 şi propune 11 luni de „prelungiri“ Politicienii refuză privatizările prin bursă: opoziţia le ignoră, Guvernul le amână. Se îngroaşă lista băncilor străine care vor să plece din România. Guvernul Boc a tăiat la sânge cheltuielile de capital şi nu dă oxigen economiei. Ţineţi-vă bine dacă aveţi credit în franci elveţieni: cursul ar putea urca la 3,9 lei. Nu am ştiut de ce am crescut înainte de criză, acum nu ştim de ce scădem. Buget 2012. Tu ştii unde se duc taxele şi impozitele pe care le plăteşti la stat? BNR: Întârzierea restructurării băncilor împiedică ieftinirea creditelor. Listarea Fondului Proprietatea: extaz pentru bursă, agonie prelungită pentru foştii proprietari. Sfârşitul unei ere: Ruttenstorfer, omul care a cumpărat Petrom, pleacă. Vine Roiss. Patru bănci au expunere de peste 100 mil. euro pe insolvenţa fabricilor lui Cristian Burci. Cel mai mare profit din istoria Petrom: 520 de milioane de euro în plină criză. Stefanel renunţă la magazinul de pe Calea Victoriei, primul simbol al capitalismului de după ’90. Ford s-a angajat să producă 250.000 de maşini în 2011, dar a livrat doar 3.000 în cinci luni. Cu numiri în CA-uri de tip Gogu de la Poşta Română, Guvernul distruge companiile de stat. Francezii de la Renault pun în competiţie uzina de la Mioveni cu cea din Maroc.
Unde suntem după 15 ani
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
