Business Hi-Tech

Director al Google: Utilizatorii ar trebui să-şi asume faptul că unele informaţii afişate de motorul de căutare ar putea fi false

Director al Google: Utilizatorii ar trebui să-şi asume...

Autor: Răzvan Botea

15.07.2018, 10:59 118

Atunci când nu ştim ceva şi dispunem de un dispozitiv cu internet, primul lucru pe care îl facem, devenit deja instinct, este să căutăm pe Google. Dar v-aţi oprit vreodată ş v-aţi pus problema că ar fi posibil ca unele informaţii „de pe Google” să nu fie adevarate?

Google se pare că spune că ar trebui, scrie Inc. Magazine.

Danny Sullivan, din departamentul de comunicare al Google explică pentru CNBC că este o parte importantă din munca sa să explice că Google nu este „un oracol infailibil”, ci chiar că algoritmii săi câteodată „dansează un dizgraţios samba”.

Acesta a spus despre Google că nu este „un motor al adevărului”. Cu toate acestea, foarte multe persoane cred că este. Foarte mulţi au abandonat propria judecată pentru că este mai uşor un „search pe Google”.

Sullivan mai spune că una dintre cele mai aprige dezbateri la nivelul companiei este cum să dezveţe oamenii de acest obicei de a lua informaţiile „de-a gata”, fără a le ai analiza mai departe: „Una dintre cele mai mari probleme ale noastre este cum să explicăm că rolul nostru este să oferim informaţii, dar într-un final oamenii trebuie să proceseze informaţia”.

Mulţi de la Google sunt de părere că următorul pas în dezvoltarea umană este un microcip implantat în creier care să funcţioneze ca un motor de căutare, însă rămâne o provocare valorificarea informaţiilor pe care le oferă acesta.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO