Business Hi-Tech

Distribuitorul IT Veracomp mizează pe afaceri de 5 milioane de dolari, în creştere cu 50%

Cătălin Matei

Cătălin Matei

Autor: Ioana Nita

26.11.2014, 00:06 262
Distribuitorul IT Veracomp, parte a grupului polonez cu acelaşi nume, a înregistrat în primele zece luni ale acestui an o cifră de afaceri de circa 4 milioane de dolari, urmând ca la finalul anului veniturile să ajungă la 5 milioane de dolari. Creşterea va fi determinată de extinderea portofoliului de soluţii oferit partenerilor şi a unor proiecte mari realizate anul acesta.
 
„Anul acesta vom încheia cu afaceri de circa 5 milioane de dolari. Creşterea a fost spectaculoasă pentru că am maximizat businessul cu mai mulţi vendori. La început noi am fost cunoscuţi doar ca distribuitori Forti­net“, a declarat pentru ZF Cătălin Matei, fon­datorul şi directorul executiv al Vera­comp. Compania a fost înfiinţată în 2007 de către Matei, care în prezent deţine o participaţie de 13%, acţionar majoritar fiind Veracomp SA din Polonia, potrivit datelor din Mo­nitorul Oficial.
 
Afacerile companiei, specializată pe distribuţia de soluţii IT&C - reţelistică, securitate, telecomunicaţii şi stocare -, au crescut treptat, depăşind pragul de 1 mil. dolari în 2012. Anul trecut, veniturile Vera­comp s-au situat la 3,3 mil. dolari. În prezent soluţiile IT oferite de Vera­comp pe plan local provin de la 13 companii, printre care se numără Fortinet Ex­treme Networks, F5, BlueCoat, Ne­xan. Anul acesta, compania a adău­gat în portofoliu şi soluţiile IT oferite de RSA, Infor­trend şi Polycom.
 
Cele mai mari proiecte derulate de Veracomp prin intermediul partenerilor au fost în domenii precum telecomunicaţii, financiar-bancar şi guvernamental. Anul acesta, cel mai mare proiect din punct de vedere valoric - peste 1 mil. dolari - a fost realizat pentru sectorul public.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO