Business Hi-Tech

Două dintre partidele care ar putea intra la guvernare în Germania cer vânzarea acţiunilor statului la Deutsche Telekom

Două dintre partidele care ar putea intra la guvernare...

Autor: Adrian Seceleanu

20.10.2017, 00:00 339
Două dintre partidele care discută cu Angela Merkel intrarea la guvernare au în plan să propună vânzarea acţiunilor pe care statul le deţine la gigantul Deutsche Telekom - cu operaţiuni şi în România - şi investirea sumei obţinute, estimată la 23,7 miliarde de euro, în dezvoltarea infrastructurii de internet rapid a ţării, scrie Bloomberg. Vânzarea acţiunilor statului la Deutsche Telekom reprezintă o „solicitare majoră” a mişcării “Democraţilor liberi” (FDP) în cadrul discuţiilor pentru formarea unei coaliţii, a declarat Michael Theurer, unul dintre parlamentarii FDP.

Planul susţinut şi de Verzii germani - alt potenţial partener la guvernare - prevede ca banii să fie investiţi pentru accelerarea dezvoltării unei infrastructuri naţionale de fibră optică, la care să fie conectate locuinţele, pentru a recupera decalajul faţă de alte ţări europene. “Vrem să reducem ponderea statului în economie”, a declarat Theurer. “Vrem să vindem acţiunile la Telekom, să luăm banii şi să îi investim într-o reţea de internet de mare viteză naţională, a declarat Gerhard Schick, purtător de cuvând pe teme financiare ale Partidului Verzilor. În România grupul Telekom are afaceri anuale de aproximativ 1 miliard de euro. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO