Business Hi-Tech

Entersoft România ţinteşte afaceri de cel puţin 650.000 de euro anul acesta

Entersoft România ţinteşte afaceri de cel puţin...

Autor: Oana Stupinean

23.03.2016, 00:00 343

Entersoft România, subsidiara locală a grupului elen specializat în furnizarea de soluţii software de business, are în plan creşterea veniturilor cu peste 30% anul acesta, la cel puţin 650.000 de euro, după ce anul trecut afacerile companiei au depăşit jumătate de milion de euro.

„În 2015 bugetele companiilor s-au deblocat în ultimul trimestru, ceea ce ne-a oferit un start foarte bun în 2016. Alături de echipa de consultanţi unde avem planuri de creştere cu cel puţin 20% în acest an, dorim să aducem în portofoliu clienţi din cât mai multe industrii, continuând astfel tendinţa anului trecut“, a spus Cristi Cozic, country manager Entersoft România.

În 2015, Entersoft România şi-a extins contractele cu clienţii existenţi precum JTI România, a participat la proiecte multinaţionale precum cele de la Interallis sau Vans, alături de companiile din Grup, dar şi derularea de proiecte la clienţi noi precum Editura ALL, Meritstahl, Salice, Update Advertising, KXL, Edirura Univers Enciclopedic Books, Bioenergy Suceava, Ideal Publicity sau FLD (Fashion Lifestyle and Distribution), compania care importa produsele sport Vans.

Veniturile grupului Entersoft, producător de soluţii informatice pentru afaceri prezent şi în România, au atins anul trecut 9,53 milioane de euro la nivel global, iar profitul brut a fost de 0,96 de milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO