Business Hi-Tech

Este oficial: iPhone X a ajuns în România. Când veţi putea cumpăra noul smartphone de la Apple

Este oficial: iPhone X a ajuns în România. Când veţi...

Autor: Roxana Rosu

26.10.2017, 09:47 1179

Vodafone România va aduce vineri, 3 noiembrie, noul iPhone X în magazinele sale, iar clienţii care doresc să cumpere unul pot înregistra o precomandă de vineri, 27 octombrie.

iPhone X dispune de un design deosebit din sticlă şi oţel inoxidabil, cu un ecran Super Retina de 5,8 inchi, cip A11 Bionic cu motor neural pentru învăţare artificială, realitate augmentată şi experienţe intense ale jocurilor 3D, încărcare wireless şi Face ID, oferind o modalitate nouă, inovatoare şi sigură de deblocare, de autentificare şi de plată.

Camera frontală TrueDepth cu Face ID include modul portret cu Portret Lighting pentru selfie-uri cu efect de profunzime şi dispune de Animjoi, captând şi analizând peste 50 de mişcări diferite ale muşchilor faciali pentru a oferi viaţă emoji-urilor într-o manieră nouă şi amuzantă.

Camera principală este complet nouă şi dispune de stabilizare optică dublă a imaginii şi include un filtru de culoare nou, pixeli mai profunzi, un procesor de semnal îmbunătăţit proiectat de Apple, precum şi funcţia Portrait cu Portrait Lighting. Sticla de pe faţa şi de pe spatele iPhone X este cea mai rezistentă utilizată vreodată la un smartphone, fiind disponibilă în două finisaje, silver şi space gray.

Vodafone Romania are în ofertă toate produsele  Apple, inclusiv noua generatie iPhone 8 si iPhone 8 Plus. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO