Experţi în tehnologie, avocaţi, consultanţi şi un reprezentant al ANSPDCP, la conferinţa ZF: „Patru luni până la şocul GDPR”

14 feb 2018 Ziarul Financiar

Avocaţi, consultanţi în business, experţi în tehnologie şi securitate cibernetică vor discuta joi, alături de un reprezentant al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), în cadrul unei conferinţe organizate de ZF despre cele mai importante elemente legate de intrarea în vigoare, la finele lunii mai, a noilor reguli din cadrul Uniunii Europene privind protecţia datelor personale (General Data Protection Regulation - GDPR). În cadrul conferinţei vor fi abordate, printre altele, teme precum: ce paşi au făcut organizaţiile care sunt cele mai avansate în a deveni GDPR-ready în România? Cum trebuie să fie tratate solicitările adresate din exterior organizaţiei care sunt justificate de cadrul legal? Ce proceduri / sisteme / oameni sunt necesari pentru a evalua ce trebuie să facă sau nu o organizaţie?

Temele vor fi discutate în cadrul conferinţei alături de Ioan Dumitraşcu - partener şi head of commercial department, PeliFilip; Horaţiu Dumitrescu, program manager, High-Tech Systems and Software; Anemari Ionescu - head of business & platform solutions, Atos; Roxana Ionescu - head of data protection, NNDKP; Emil Munteanu - managing partner, Power Net Consulting; Cosmin Nechiţă - partner sales specialist, Hewlett Packard Enterprise; Bogdan Pătraşcu - cybersecurity implementation manager, CertSign; Sergiu Sechel - manager, departament advisory, EY România; Raluca Silaghi - manager, Radu şi Asociaţii, EY Law şi Simona Zanfir, consilier, biroul juridic şi comunicare, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Noul Regulament privind protecţia datelor va schimba responsabilităţile companiilor care procesează astfel de date, dar care vine şi cu un nou set de penalităţi. Legislaţia românească (legea 677/2001) va fi înlocuită practic cu noul Regulament al UE privind protecţia datelor personale (2016/679) cu aplicare directă în toate statele UE, deci şi în România începând cu 25 mai 2018.

În cazul încălcării Regulamentului se pot aplica amenzi de până la 4% din cifra de afaceri globală sau 20 de milioane de euro.

Mai multe detalii despre conferinţă

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.02.2018

 
Cuvinte cheie:
GDPR
, conferinta
, Experţi
, tehnologie
, avocaţi
, consultanţi
, dat cu caractr personal
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide