Business Hi-Tech

Floria.ro şi Magnolia.ro: Comenzile online de flori au explodat de 1-8 martie: a crescut numărul şi valoarea comenzii

Floria.ro şi Magnolia.ro: Comenzile online de flori au...

Autor: Adrian Seceleanu

14.03.2016, 00:05 863

Pe fondul cererii cu mult peste aşteptări, Floria a livrat cu întârziere aproximativ 5% din comenzi, iar Magnolia.ro circa 1%.

Floria.ro şi Magnolia.ro, doi dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comercializare online de buchete de flori şi aranjamente florale, au înre­gis­trat în perioada 1-8 martie un număr semnificativ mai mare de comenzi în raport cu anul precedent, iar valoarea medie a comenzilor a fost de asemenea în creştere, au declarat pentru ZF reprezentanţii companiilor.
 
„Am crescut cu 50% faţă de 2015 pe perioada 1-8 martie. Creşterea a fost mai mare decât cea preconizată, noi ne aşteptăm la o creştere de 30%, având în vedere că oricum vorbim de un vârf absolut. Este încă greu de anticipat impactul zilei săptămânii asupra vo­lu­mu­lui de comenzi. Anul trecut 1 şi 8 mar­tie au fost în weekend, iar comen­zile s-au împărţit pe vineri, sâm­bătă, du­minică, luni, deci «vârful» s-a diluat. Anul acesta au fost zile de marţi şi co­men­zile s-au concentrat foarte mult pe aceste zile. Comanda medie a crescut cu 5%. Această creştere a fost estimată, fiind şi evoluţia co­menzii medii pe Floria.ro în 2015 faţă de 2014“, a declarat Marina Popescu, direc­tor general al Floria.ro.
 
„În această perioadă am procesat aproximativ 10.000 de livrări, atât intern, cât şi internaţional. Valoarea medie a unei comenzi a crescut faţă de anul trecut cu 10%“, a spus şi Ioana Molnar, director general al florăriilor Magnolia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO