Business Hi-Tech

Fricţiuni între Telekom / Dolce şi UPC după ce compania de cablu ar fi introdus în grilă posturi nemţeşti care difuzează toate meciurile de la Euro 2016

Fricţiuni între Telekom / Dolce şi UPC după ce...

Autor: Adrian Seceleanu

17.06.2016, 18:10 8869

Telekom România, cel mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile şi al doilea jucător de pe piaţa locală de servicii de televiziune, va depune plângere împotriva rivalilor de la UPC la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în condiţiile în care compania de cablu ar fi adăugat în grilă două posturi de televiziune germane care transmit toate meciurile de la Campionatul european de fotbal din Franţa, pentru care Telekom şi Pro TV deţin drepturile exclusive de difuzare pe piaţa locală, după ce au achitat împreună o sumă de aproximativ 7 milioane de euro, au declarat pentru ZF surse din piaţa de comunicaţii, familiare cu situaţia.

UPC România ar fi introdus în grilă posturile TV germane Das Erste şi ZDF oferindu-le astfel posibilitatea clienţilor săi să urmărească toate meciurile de la Euro 2016  atât cele transmise doar simultan de PRO TV şi posturile Dolce Sport ale Telekom cât şi cele pentru care doar Dolce Sport (Telekom) are drepturile de difuzare.

“Telekom va depune plângere la CNA în condiţiile în care meciurile sunt difuzate fără licenţă, afectând investiţiile companiei în difuzarea meciurilor”, a declarat pentru ZF o sursă familiară cu situaţia. Afirmaţiile sunt susţinute de sursa menţionată cu o serie de capturi foto / video după transmisiunea live a unor meciuri de la Euro 2016 de pe posturile Das Erste şi ZDF, care par a fi difuzate de compania de cablu UPC România.

Pe de altă parte, Euro 2016 este un motiv de tensiuni şi între Telekom şi compania de cablu RCS&RDS, cel mai mare jucător de pe piaţa de cablu TV care are şi posturi proprii de sport. În acest caz, problema ar fi ca RCS&RDS nu difuzează promo-uri de 90 de secunde pe zi pentru toate meciurile de la Euro 2016 – aşa cum sunt regulile ci promo-uri de câte 90 de secunde pentru fiecare dintre meciurile jucate zilnic la Euro 2016.

Telekom şi PRO TV au achitat 7 milioane de euro pentru a difuza meciurile de la Euro 2016, cea mai mare parte a sumei fiind achitată de grupul de comunicaţii fixe şi mobile, potrivit sursei menţionate.

Euro 2016 a provocat de altfel discuţii de o magnitudine şi mai mare pe piaţa locală de telecom şi media privind eligibilitatea posturilor locale TV de a achiziţona sau nu drepturile de difuzare “free to air” ale meciurilor, unele voci susţinând că Dolce Sport ar trebui să devină post din categoria “must carry” pe durata campionatului din Franţa.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii Telekom şi UPC nu au comentat informaţiile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO