Business Hi-Tech

Gabriel Sandu, ministrul Comunicatiilor: Rectificarea bugetara ne obliga sa amanam proiecte

12.04.2009, 19:30 16

Rectificarile bugetare discutate de Guvern la sfarsitul saptamanii trecute, care taie 19,5 mil. lei (4,7 mil. euro) din fondurile Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI), nu implica disponibilizari de personal, ci doar amanarea unor proiecte, spune ministrul comunicatiilor Gabriel Sandu.

Conform proiectului de buget din februarie, MCSI urma sa aiba anul acesta un buget de 313,9 mil. lei (78,5 mil. euro), suma egala cu cea alocata Camerei Deputatilor.
"O sa incercam sa impingem anumite proiecte in partea a doua a anului. Vom demara e-guvernare si e-Romania, pe care sper ca le vom putea finaliza in primul trimestru din 2010", a declarat Sandu. "Este o solutie pe care o acceptam, nu avem ce sa facem, fiecare minister urma sa cedeze o parte din fonduri", a adaugat el.
Ministrul a mai precizat ca nu se pune problema disponiblizarilor in cadrul MCSI. "Cred ca dimpotriva vom avea nevoie sa angajam oameni, in conditiile in care, in urma reorganizarii Autoritatii pentru Comunicatii, avem in administrare si comertul electronic, semnaturile electronice, spam-ul (comunicatiile comerciale nesolicitate) si urmeaza sa avem si un departament de cyber-crime."
MCSI are in prezent 96 de angajati, din care sapte sunt specializati pe IT si doar trei pe telecomunicatii, potrivit lui Sandu.
El spune ca ar avea nevoie de 106 persoane pentru a putea accesa fondurile aferente anului curent, dar apreciaza ca s-ar putea descurca si cu 60 de salariati noi. "Vom lua in calcul si externalizarea unor operatiuni catre ICI (Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica), ASSI (Autoritatea pentru Serviciile Societatii Informationale; e-licitatie) sau INSCC (Institutul National de Studii si Cercetari pentru Comunicatii)", a adaugat el.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO