Business Hi-Tech

Huawei a prezentat la Barcelona prima tabletă quad-core de 10 inci

Huawei a prezentat în cadrul târgului Mobile World Congress 2012 prima tabletă quad-core de 10 inci, Huawei MediaPad 10 FHD. Tableta va fi disponibil pe piaţa globală din cel de-al treilea trimestru al acestui an.

Autor: Claudiu Ilioiu

28.02.2012, 16:49 1474

Huawei a prezentat în cadrul târgului Mobile World Congress 2012 de la Barcelona prima tabletă quad-core de 10 inci, Huawei MediaPad 10 FHD. Tableta va fi disponibil pe piaţa globală din cel de-al treilea trimestru al acestui an.

Noua tabletă are inclus un procesor Huawei quad-core 1.5 GHz, sistem de operare Google Android 4.0 şi ecran high definition IPS de 10 inci.

"Cei mai mulţi consumatori utilizează tabletele pentru a se juca, a viziona conţinuturi multimedia, a naviga pe internet şi pentru a citi e-book-uri", a declarat într-un comunicat Richard Yu, Preşedintele Huawei Device.

Conform oficialilor companiei MediaPad 10 FHD este cea mai rapidă tabletă quad-core disponibilă, cu un procesor K3 quad-core de 1.5 GHz, cel mai mic procesorquad-core, încorporat.

Heawei MediaPad 10 FHD permite acces wireless la viteză mare, susţinând în acelaşi timp o varietate de standarde de reţele, printre care şi LTE.

"Am creat Huawei MediaPad 10 FHD pentru a le oferi consumatorilor un produs care excelează la capitolele viteză, putere, navigare web, redare video şi audio, precum şi la capitolele portabilitate şi design" a mai precizat Richard Yu.

Tableta este este dotată cu două camere foto, o cameră cu focalizare automată de 8 megapixeli în partea din spate şi o cameră de 1.3 megapixeli în partea din faţă, precum şi cu o memorie de stocare de 2G RAM.

Noua tabletă cântăreşte 598 de grame şi este făcut din aliaj de aluminiu, având o grosimee de 8.8 mm.

MediaPad 10 FHD este a patra generaţie de tablete Huawei după S7, S7 Slim şi MediaPad (Android Honeycomb).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO