Business Hi-Tech

Marius Georgescu este noul CEO al HP România

Sursa foto - AFP

Sursa foto - AFP

Autor: Adrian Dumitrache, Adrian Seceleanu

30.09.2014, 00:05 2527
Radu Enache, românul care a condus în ultimii 14 ani subsidiara locală a com­paniei americane de IT Hewlett-Packard, s-a retras din funcţiile deţinute în luna iulie a acestui an, şi a fost înlocuit de directorul de vânzări Marius Georgescu, potrivit unei decizii luate de acţionari în data de 1 iulie şi publicate recent în Monitorul Oficial.

„M-am pensionat, a fost o retragere din motive fireşti, legate de vârstă“, a declarat Radu Enache pentru ZF. În luna decembrie fostul şef al HP România va împlini 66 de ani.

Întrebat ce planuri are, Radu Enache a spus că „nu va sta degeaba“. „Mi-am propus să fiu activ în calitate de consultant sau ca membru în board-ul unor companii în calitate de membru ne-executiv. Voi lucra însă un număr limitat de ore pentru că am muncit intens aproape 50 de ani şi mi se pare firesc să lucrez un număr mai redus de ore, să mă ocup de copii şi de nepoţi.“

El a spus despre perioada petrecută la HP că i-a „schimbat viaţa“.

Radu Enache a fost numit la conducerea companiei în luna mai 2000. El a rămas directorul filialei locale a HP şi după fuziunea la nivel global cu compania americană Compaq, care avea de asemenea operaţiuni puternice pe plan local. Filiala locală a Compaq era condusă de Mihai Pascadi.

Odată cu fuziunea cu Compaq, HP România a preluat şi unul dintre cele mai mari şi controversate contracte de informatizare din istoria României, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu o valoare de peste 100 de milioane de euro. În mandatul lui Enache operaţiunile firmei americane au crescut spectaculos, numărul de angajaţi apropiindu-se de 4.000, inclusiv pe fondul deschiderii unor centre de servicii şi de dezvoltare de software.

Marius Georgescu, 42 de ani, noul şef al HP România, a fost angajat de firma americană în luna aprilie 2008. El a absolvit Politehnica din Bucureşti şi a lucrat pentru companiile Siemens şi Hitachi înainte de a fi recrutat de HP în anul 2000, pe funcţia de account manager pentru sectorul public. Din septembrie 2012 el deţinea funcţia de director de vânzări pentru sectorul public şi segmentul comercial, conform datelor de pe reţeaua LinkedIn. Subsidiara locală a companiei americane nu a comunicat public schimbarea de mana­gement.

În 2013, cifra de afaceri a HP România a scăzut cu 31%, la 53,6 milioane de euro, iar profitul net a scăzut cu 25%, la 4,4 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO