Business Hi-Tech

Microsoft îi cumpără pe israelienii de la Adallom cu 250 mil. dolari

Microsoft îi cumpără pe israelienii de la Adallom cu...

Autor: Oana Stupinean

10.09.2015, 00:00 264
Gigantul american Microsoft a cumpărat producătorul israelian de software de securitate Adallom pentru 250 de milioane de dolari pentru a-şi proteja programele din cloud, potrivit unei surse din piaţă, citate de Bloomberg. Compania nou-intrată în portofoliul Microsoft, Adallom, a fost înfiinţată în 2012 la Tel Aviv şi oferă securitate printre altele pentru Salesforce.com, Box şi Dropbox. Microsoft încearcă să-şi îmbunătăţească productivitatea din cloud, achiziţia Adallom urmând să o ajute în special la îmbunătăţirea Office 365. Adallom este a treia companie israeliană achiziţionată de Microsoft în ultimul an, după cumpărarea în ianuarie a start-up-ului Equivio şi Aorato în noiembrie, companie responsabilă cu menţinerea securităţii în cloud. Fondatorii Adallom se vor alătura companiei Microsoft.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO