Oferta soc a Romtelecom: telefonie, televiziune si internet la 9 euro pe luna, cu TVA inclusa

25 iun 2009 Autor: Adrian Seceleanu

Promotia e valabila doar in 20 de orase, printre care Craiova sau Hunedoara, dar si in fieful rivalului RCS&RDS - judetul Bihor.

Romtelecom, fostul monopol din telefonia fixa care in anii '90 se lupta cu statul pentru a-si putea majora tarifele intr-un ritm mai rapid decat inflatia, a lansat una dintre cele mai dure campanii de reducere a preturilor din ultimii ani - pentru a-si putea majora numarul de clienti in conditiile uneia dintre cele mai acerbe concurente telecom din Europa si a restrangerii cheltuielilor de catre consumatori, pe fondul recesiunii.

Astfel, numarul unu de pe piata locala de telefonie fixa a lansat in 20 de orase din Romania pachetul de servicii "Practic", prin intermediul caruia clientii pot primi pentru 8,9 euro pe luna (TVA inclusa) servicii de telefonie fixa, internet la 4 Mbps si televiziune prin satelit, conform datelor de pe pagina web a operatorului.
In celelalte orase din Romania un client Romtelecom plateste mai mult de noua euro pe luna doar pentru un abonament la serviciul de telefonie fixa.
Pe langa reducerea de pret, Romtelecom ofera fara costuri in cele 20 de orase si un telefon fix, un modem pentru serviciile internet si echipamentele necesare instalarii televiziunii prin satelit.
Pe de alta parte, in al doilea an de contract tariful perceput de Romtelecom creste la 17,85 euro (TVA inclusa). Astfel, la finele celor doi ani de contract, pretul mediu platit de un client al pachetului "Practic" va fi de aproximativ 13,3 euro (TVA inclusa) - un pret aproximativ egal cu cel al celui mai dur rival al companiei, RCS&RDS.
Nicolae Oaca, analist telecom independent, considera ca oferta Romtelecom este una "normala" in conditii de criza. "In conditii de criza, cand toti utilizatorii isi pun mult mai strict problema cum isi cheltuiesc banii, e un atac normal al Romtelecom. Este o oferta in linie cu ceea ce au mai facut si alti operatori pe piata, de exemplu UPC", a spus Oaca pentru ZF.
"Oferta mi se pare adecvata contextului. Clientii platesc mai putin acum cand este criza si mai mult cand lucrurile vor reveni la normal. Intrebarea care se pune este daca anul viitor criza se va incheia", a adaugat el. Romtelecom a lansat oferta doar in cateva orase din Romania si nu in fiecare judet, conform datelor de pe site-ul companiei. Printre localitatile in care clientii pot contracta pana in 15 august pachetul "Practic" se numara Zarnesti (judetul Brasov), Scornicesti (Olt) sau Zimnicea (Teleorman). Oficialii companiei nu au oferit detalii despre criteriile pe baza carora au fost selctate orasele in care a fost lansata oferta.
Totusi, in urma cu patru luni, oficialii Romtelecom precizau pentru ZF care fusesera criteriile pentru selectia altor orase, in cadrul unei alte promotii regionale: "orase cu un numar si o densitate relativ ridicata a utilizatorilor, in care structura de costuri a permis imbunatatirea ofertei."
Cele mai multe orase incluse in campanie sunt cele din judetul Bihor - fieful RCS&RDS, compania controlata de omul de afaceri oradean Zoltan Teszari. RCS este de altfel compania care s-a consacrat pe piata prin oferte de pret dure, cum ar fi furnizarea gratuita (fara un abonament lunar a serviciului de telefonie fixa si mobila pentru clientii serviciului de cablu TV).
LA RCS&RDS, preturile pentru un serviciile de televiziune prin cablu, internet si telefonie fixa pornesc de la 52 de lei, conform datelor de pe site-ul companiei. La UPC, cel mai ieftin pachet triple-play porneste de la un pret de 53 de lei.
La cursul leu/euro valabil ieri, clientii pachetului "Pratic" de la Romtelecom platesc 38 de lei/luna in primul an si 76 de lei/luna in al doilea an. Pretul mediu pentru cei doi ani este de 56 de lei.
Romtelecom, o companie controlata de grupul elen OTE, incearca sa-si dezvolte puternic afacerile pe segmentul internet si televiziune, pe fondul scaderii veniturilor de pe telefonia fixa. De altfel, in acest moment problema Romtelecom este ca e numarul unu pe telefonia fixa - o afacere care scade, si doar al doilea jucator de pe segmentele care sunt pe crestere: internet si televiziune prin satelit.
Romtelecom a inregistrat anul trecut afaceri de 870 mil. euro, aproximativ egale cu cele din anul precedent. In acest an, operatorul incearca sa isi dezvolte si afacerile pe internet si telefonie mobila, pe baza licentei castigate anul trecut.
 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.06.2009

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
oferta soc
, Romtelecom
, telefonie
, televiziune
, internet
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine