Business Hi-Tech

Operatorii se pregătesc să-şi ia adio de la veniturile din roaming în UE

Operatorii se pregătesc să-şi ia adio de la veniturile...

Autor: Anca Dumitrescu

01.07.2015, 00:03 705

Comisia Europeană, Parlamentul Uniu­nii Europene şi Consiliul UE au ajuns marţi la un acord preliminar referitor la eliminarea tarifelor de roaming din iunie 2017 şi acordarea de către operatorii de telecomunicaţii a unui tratament egal tuturor utilizatorilor de internet, la capătul a 12 ore de negocieri.

Proiectul de acord marchează un pas important în planul UE de reorganizare a pieţei digitale pentru stimularea dezvoltării şi recuperarea decalajului faţă de Statele Unite şi Asia, relatează Reuters.

„Potrivit acordului, suprataxele de roaming din Uniunea Europeană vor fi eliminate de la 15 iunie 2017“, a anunţat Letonia, care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE. Acordul necesită aprobarea Parlamen­tului European şi a statelor membre ale UE, dintre care unele au insistat ca eliminarea tarifelor de roaming să aibă loc în decembrie 2018.

Statele din estul Europei şi-au exprimat îngrijorarea că operatorii ar putea majora tarifele dacă tarifele de roaming vor fi eliminate prematur, în timp ce ţările cu număr mare de turişti, precum Spania şi Grecia, au profitat de tarifele ridicate.

Amânările au nemulţumit asociaţiile de protecţie a drepturilor consumatorilor, care au susţinut că statele membre apără interesele operatorilor naţionali. Ca măsură interimară, tarifele de roaming vor scădea în aprilie 2016, urmând să aibă un nivel maxim de 0,05 euro pe minut pentru un apel sau un megabit de date şi 0,02 euro pentru un mesaj text. În acest fel, tariful maxim de roaming va deveni cu 75% mai mic decât în prezent, potrivit Comisiei Europene. Comisia a stabilit limite pentru tarifele de roaming din 2007 şi afirmă că apelurile trasfrontaliere şi SMS-urile s-au ieftinit cu peste 80%, iar în cazul datelor cu până la 91%.

În privinţa neutralităţii internetului, UE intenţionează să impună operatorilor să trateze întreg traficul pe internet în mod egal, iar blocarea va fi permisă doar din motive clare, cum ar fi atacurile cibernetice sau pornografia infantilă.

Reglementările unice la nivelul Uniunii Europene referitoare la internet urmează să intre în vigoare în toate statele membre pe 30 aprilie 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO