Ines Group, unul dintre cei mai mari operatori independenţi de telecomunicaţii de pe piaţa din România, care are afacerile concentrate în Bucureşti şi comunele limitrofe, acolo unde şi-a dezvoltat infrastructura proprie, a obţinut în 2016 un profit net de 5,94 mil. lei (1,32 mil. euro), în creştere cu 6,8% faţă de anul anterior, conform datelor raportate de companie la Ministerul Finanţelor Publice. Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 3,5%, la 23,42 mil. lei (5,21 mil. euro), în timp ce numărul mediu de angajaţi a crescut uşor până la 78 de persoane. Datoriile totale ale companiei se ridicau la 31 decembrie 2016 la 2,27 mil. lei (0,5 mil. euro), în scădere cu 1,7% faţă de anul anterior. Compania este deţinută de antreprenorii Iosif Szavuj şi Silviu Dorinel Sabău.