Business Hi-Tech

Orange a scăzut tarifele în roaming

Orange a scăzut tarifele în roaming

Autor: Ioan Dornescu

01.07.2013, 16:16 1143

Clienţii Orange România plătesc de luni mai puţin pentru apelurile de voce, internet şi pentru SMS-uri în roaming, tarifele fiind scăzute până la plafonul impus de Uniunea Europeană.

În conformitate cu prevederile Uniunii Europene, tarifele standard, fără TVA, vor fi de 0,24 euro/minut pentru apelurile efectuate către ţările din Uniunea Europeană, 0,07 euro/minut pentru apelurile primite, 0,08 euro pentru mesajele scrise şi 0,45 euro/MB pentru traficul de internet, preţurile neincluzând fără TVA, precizează operatorul de telefonie mobilă, într-un comunicat.

"Tot de la 1 iulie Croaţia, recent intrată în Uniunea Europeană, se va încadra în zona 1, astfel încât tarifele menţionate se vor aplica şi celor care călătoresc în Croaţia", potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, atunci când se află în străinătate abonaţii Orange îşi pot activa o opţiune prin care primesc 25 de minute pentru convorbiri în roaming şi 25 de SMS-uri. Opţiunea poate fi activată în Uniunea Europeană, Elveţia şi Moldova cu 5,5 euro sau cu 11 euro, când călătoresc în China, Israel, Serbia, SUA sau Turcia, preţuri cu TVA inclus.

Comisia Europeană a anunţat joi că tarifele de roaming pentru servicii de email, video şi accesarea reţelelor sociale scad în UE cu 36% de la 1 iulie, fiind operate reduceri şi pentru serviciile de voce şi text, în conformitate cu reglementările comunitare.

Astfel, operatorii de telefonie mobilă pot taxa clienţii care călătoresc în Uniunea Europeană cu maximum 45 de eurocenţi pe megabit, pentru servicii de date, iar efectuarea apelurilor de voce va costa maximum 24 de eurocenţi/minut plus TVA, cu 17% mai puţin decât în 2012. În cazul apelurilor primite, plafonul este de 7 cenţi/minut plus TVA, în scădere cu 12,5% faţă de anul trecut.

Trimiterea unui mesaj text va fi taxată cu maximum 8 eurocenţi plus TVA, cu 11% mai puţin comparativ cu 2012.

Operatorii pot oferi tarife mai mici decât plafoanele stabilite de UE.

CE a obligat operatorii, în ultimii ani, să scadă tarifele la roaming, în mai multe etape.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO