Business Hi-Tech

Orange România continuă ofensiva pe conţinut online

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Adrian Seceleanu, Sorin Pâslaru

28.05.2014, 00:00 897

Orange România, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală, care a intrat anul trecut pe televiziune prin satelit, îşi continuă ofensiva pe zona de conţinut online prin semnarea unui parteneriat cu compania LoveLive pentru a transmite live festivalul Orange Varşovia, unde vor evolua artişti precum Limp Bizkit sau Lily Allen.

Orange Music Live va fi disponibil clienţilor Orange din România şi alte şapte ţări europene şi va oferi streaming video în direct al spectacolului oferit de mari artişti internaţionali, precum şi clipuri la cerere de la renumitul festival de muzică din Polonia.

WikiZF: Profilul companiei Orange România

Orange Music Live va fi disponibil în România şi în alte şapte ţări europene - Armenia, Franţa, Luxemburg, Moldova, Polonia, Spania, Slovacia - şi va transmite în direct, prin streaming video, selecţii din concertele susţinute de artişti internaţionali.

Selecţia concertelor în direct din cadrul Orange Warsaw Festival va fi accesibilă gratuit în România prin portalul Orange TV Go (tvgo.orange.ro), care va cuprinde o serie de transmisii în direct ale momentelor susţinute de artişti internaţionali, precum şi conţinut video la cerere. Conţinutul va fi disponibil pe durata festivalului şi timp de până la patru săptămâni după încheierea acestuia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO