Orange, Telekom şi Vodafone au încă tarife pentru apeluri în alte reţele de 0,2 euro / minut, egale sau chiar mai scumpe decât roamingul

29 dec 2014 Autor: Adrian Seceleanu

Orange, Telekom şi Vodafone, cei mai mari jucători de pe piaţa locală de telefonie mobilă, au încă în ofertă - pe lângă planuri cu resurse nelimitate sau mii de minute de apeluri şi SMS-uri, şi tarife record pentru apelurile către alte reţele naţionale - de peste 20 de eurocenţi pe minut, care sunt mai mari decât preţurile practicate în primii ani ai telefoniei mobile GSM din România, şi egale sau chiar mai mari decât costurile utilizării mobilului în roaming în UE.

În ciuda reducerii dramatice din ultimii ani a tarifelor de interconectare, prin decizii ale Autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM), Orange, Telekom şi Vodafone îşi taxează clienţii care aleg, spre exemplu, cele mai ieftine abonamente din portofoliu cu tarife care variază între 21 şi aproape 24 de eurocenţi pentru fiecare minut de apel către orice reţea naţională după ce îşi consumă cele 110 până la 200 de minute naţionale incluse în abonament, arată datele de pe paginile web ale companiilor.

Tarifele sunt unele record în condiţiile în care costul înregistrat de un operator pentru un apel al unui client al său către o altă reţea mobilă (tariful de interconectare) a scăzut sub 1 eurocent pe minut în primăvara acestui an, ceea ce înseamnă că la fiecare apel de un minut taxat cu 21 până la 24 de eurocenţi, operatorul păstrează aproximativ 20 până la 22 de eurocenţi din banii încasaţi de la clientul său, iar cea mai mare parte din această sumă reprezintă profit.

Preţurile practicate în prezent de cei trei operatori în condiţiile menţionate pentru apelurile către alte reţele sunt mai mari chiar faţă de cele practicate de companiile de telefonie mobilă în primii ani de dezvoltare a industriei de comunicaţii GSM în România. Connex (actualul Vodafone), spre exemplu, îşi taxa clienţii la abonamentul Connex Club (cu un tarif de 20 de dolari pe lună) cu 0,15 sau 0,16 dolari pe minut pentru apelurile în alte reţele. La relansarea din anul 2005 Cosmote (fostul Cosmorom şi actualul Telekom) tarifa cu 0,15 euro / minut apelurile către alte reţele.

Tarifele celor trei operatori în situaţiile descrise mai sus rivalizează chiar şi cu tarifele practicate în roaming, pe care le egalează sau chiar le depăşesc. Spre exemplu costul pe minut pentru a iniţia un apel în roaming este, cu tot cu TVA, de cel mult 23,56 eurocenţi din luna iulie a acestui an - adică un cost aproape egal cu cât cer cei trei operatori menţionaţi pentru un apel către o reţea rivală, din România, în condiţiile în care epuizează minutele incluse în abonament.

De notat este că la Orange, Telekom şi Vodafone tarife asemănătoare, de aproape 20 de eurocenţi pe minut pentru apeluri în reţele naţionale, sunt practicate şi pentru utilizatorii de cartele preplătite care îşi epuizează minutele incluse în extraopţiuni.

Tarifele foarte apropiate între ele practicate de cei trei grei din telefonia mobilă ies în evidenţă şi în momentul în care sunt comparate cu cel practicat de RCS&RDS pentru apelurile înafara reţelei, de 1,24 eurocenţi pe minut, care este de 17 până la 20 de ori mai mic.

Oare acesta a fost obiectivul Concurenţei Concurenţei? Operatorii au renunţat la tarifele diferenţiate între reţeaua proprie şi cele ale rivalilor trecând la un singur tarif, cel mai mare dintre cele două

Interesant este şi faptul că faţă de anul precedent Orange, Telekom şi Vodafone au renunţat, în cazul abonamentelor menţionate, să mai facă diferenţe de taxare între apelurile către reţeaua proprie şi cele ale rivalilor, păstrând un singur tarif pentru orice destinaţie – pe cel mai mare dintre ele însă.

Spre exemplu, în august 2013 situaţia era următoarea: la abonamentul Orange Delfin de 5 euro tariful după epuizarea minutelor incluse era de 15 eurocenţi / minut în reţea şi de 21 de eurocenţi / minut în alte reţele; la abonamentul Cosmote XS Plus de 6,2 euro tariful era de 14,9 eurocenţi în reţeaua proprie şi de 22,3 eurocenţi în alte reţele; la Vodafone tarifele erau de 14,8 eurocenţi în reţea şi 21 de eurocenţi înafara reţelei.

În prezent însă, cei trei operatori nu mai fac distincţie între reţeaua proprie şi cea a rivalilor, însă au ales să păstreze cel mai mare tarif dintre cele două.

Această mutare ar putea fi legată de o investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei în 2011 care avea în vedere un posibil abuz de poziţie dominantă al fiecărui operator în propria reţea. Investigaţia are ca scop şi contracararea unei eventuale încercări a operatorilor de a nu reduce tarifele deşi costurile lor cu interconectarea vor scădea semnificativ, explica în august 2013 pentru ZF Valentin Mircea, pe atunci vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei. „Consiliul a avut în vedere că preţul final la consumator se compune, pe lângă tariful de terminare (interconectare), şi din marja operatorului al cărui abonat este respectivul consumator, iar operatorii pot pofita de scăderea tarifului de terminare pentru a îşi spori propria marjă. Consecinţa ar fi că preţurile finale la consumatori ar fi rămas neschimbate sau ar fi scăzut nesemnificativ, ceea ce ar fi anulat eficienţa demersurilor întreprinse. Având, totodată, în vedere că reducerea nivelului maxim al tarifelor de interconectare este în prezent în sarcina ANCOM - care urmează a finaliza în curând calculul acestui tarif în conformitate cu metodologia comunitară menţionată mai sus - Consiliul şi-a concentrat investigaţia şi a solicitat angajamente care să contracareze o asemenea posibilitate.“

Între timp ANCOM a decis reducerea tarifelor de interconectare din telefonia mobilă de la 3,07 eurocenţi pe minut la 0,96 eurocenţi pe minut.

Având în vedere aceste date, se poate prespune că prin renunţarea la tarifele diferenţiate la apeluri operatorii au urmărit să liniştească îngrijorarea Consiliului Concurenţei că vor practica tarife “vădit disproporţionate” pentru apelurile în reţea şi cele în afara reţelei, doar că rezultatul este că astfel s-au scumpit şi apelurile în reţelele proprii.

 

Cât vorbesc în medie românii la telefonul mobil într-o lună

Conform datelor publicate de ANCOM în primul semestru din acest an, un utilizator de servicii de telefonie mobilă (persoană fizică) cu abonament a vorbit în medie 4 ore şi 34 de minute, faţă de 3 ore şi 48 de minute în cazul unui utilizator de cartelă preplătită.

 

 
Cuvinte cheie:
tarife
, apeluri
, retele
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide