Business Hi-Tech

Piaţa de electro-IT, una dintre cele mai lovite în anii de criză, reintră în priză

Piaţa de electro-IT, una dintre cele mai lovite în anii...

Autor: Cristina Rosca

14.08.2014, 00:08 546

Vânzările de produse electro-IT ar putea depăşi în 2014 pragul de 2 mld. euro pentru prima dată după şase ani de criză.

Piaţa de electro-IT a avansat cu 10-15% în primele şase luni ale anului, iar jucătorii din piaţă estimează un avans de 20% la nivelul întregului an, creşterea fiind susţinută de revenirea puterii de cumpărare şi a creditării.

„Vânzările din piaţă au avansat cu circa 10% în primul semestru. Evoluţia din primele şase luni ne dă curaj pentru a doua jumătate a anului, care este prin tradiţie una mai bună pentru industria noastră“, afirmă Dan Ostahie, proprietarul Altex şi unul dintre cei mai puternici an­treprenori români. Grupul Altex a terminat anul trecut cu afaceri de 258 mil. euro.

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a fost una dintre cele mai lovite de criză, pierzând mai bine de jumătate din valoare în primii doi ani de recesiune, respectiv 2008 şi 2009. Îngheţarea creditării, lipsa încrederii în viitor şi modificarea comportamentului de consum au dus vânzările de televizoare, frigidere şi calculatoare de la 2,5 mld. euro în 2008 la 1,2 mld. euro în 2010, cel mai slab an din criză pentru piaţa de profil.

Vânzările au revenit timid pe plus în anii următori, însă ratele de creştere nu săreau de 10%. Pentru 2014 însă, jucătorii din piaţă estimează un avans al vânzărilor de bunuri de folosinţă îndelungată de 20%, ce aminteşte de anii de boom. În primele şase luni avansul a fost, potrivit jucătorilor din piaţă, de 10-15%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO