Business Hi-Tech

Relevance: Vânzările de soluţii business intelligence trec de 15 milioane de euro

Ionuţ Toader

Ionuţ Toader

Autor: Ioana Nita

24.11.2014, 00:05 200
Soluţiile software de business intelligence (BI), care permit interpretarea datelor colectate în companii  astfel încât top managementul să dispună de analize şi statistici pentru a putea lua decizii, încep să câştige treptat teren pe piaţa locală de profil, vânzările acestora urmând să crească anual cu circa 15-20% până în 2017.
 
La sfârşitul acestui an, piaţa locală de business intelligence va depăşi 15 milioane de euro, potrivit estimărilor Relevance Management, companie specializată în implementarea acestui tip de soluţii software.
 
„Estimez că piaţa locala de business intelligence este de aproximativ 15-17 milioane euro la nivelul anului 2014 şi cred că în următorii trei ani va ajunge la 22-25 milioane de euro“, a declarat pentru ZF Ionuţ Toader, managing partner în cadrul Relevance Management.
 
Piaţa locală de soluţii software şi servicii IT s-a situat anul trecut la aproximativ 825 de milioane de euro, iar anul acesta se va apropia de 900 de milioane de euro, conform estimărilor companiei de cercetare de piaţă Pierre Audoin Constultants (PAC).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO