Business Hi-Tech

Restructurare masivă la Telekom România: Operatorul taie 33% din poziţiile de manageri. Impactul la nivelul personalului de execuţie va fi prezentat peste aproximativ o săptămână

27.05.2017, 18:31 1941

Telekom România, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii fixe şi mobile de comunicaţii de pe piaţa locală, va desfiinţa 33% din cele aproximativ 600 de poziţii de management ca parte a procesului de reorganizare al grupului demarat de noul CEO Miroslav Majoros, conform datelor furnizate luni de reprezentanţii departamentului de resurse umane în cadrul unei noi întâlniri cu organizaţiile sindicale. De asemenea, câteva sute de persoane cu funcţii manageriale vor trece printr-un proces de evaluare, potrivit datelor comunicate de directorul de HR al Telekom România Carmen Dumitrache.

Cea mai afectată companie din grupul Telekom este cea de telefonie fixă, fostul Romtelecom, de unde vor fi desfiinţate cele mai multe poziţii de manager. “Vor fi desfiinţate 156 de funcţii de management, iar pentru 200 de funcţii dintre cele existente se va susţine evaluare”, conform datelor transmise de SNTc, unul dintre sindicatele din fostul Romtelecom, după întâlnirea din data de 22 mai.

Evaluarea va ţine cont de performanţa managerului (10%), rezultatele testelor de diagnoză susţinute după demararea procesului de reorganizare (30%) şi un interviu care se va concentra pe competenţele persoanei.

“SNTM susţine orice măsură de eficientizare reală şi dovedită a companiilor, cu condiţia unui proces aplicat transparent, corect, fără discriminare, cu respectarea condiţiilor sociale din CCM aplicabil şi a dispoziţiilor legale în materie de concedieri colective, precum şi cu o compensare a salariaţilor ce urmează sa fie astfel afectaţi, atât în cazul plecării din companie, cât şi în cazul păstrării calităţii de angajat”, a declarat Florin Bica, preşedintele Sindicatului Naţional Telecomunicaţii Mobile (SNTM), organizaţie sindicală afiliată BNS şi care este reprezentativă la nivelul unităţilor Telekom Mobile Communications (fostul Cosmote), Germanos Telecom Romania şi Sunlight România.

Peste alte două săptămâni grupul urmează să anunţe şi care va fi impactul reorganizării asupra personalului angajat pe funcţii de execuţie din cadrul companiilor din grupul Telekom.

“Principalele obiective care au stat la baza redefinirii nivelelor manageriale sunt: creşterea ariei de coordonare managerială şi delegarea acestora pentru rezolvare către poziţiile manageriale care sunt cel mai aproape de client; reducerea numărului de nivele ierarhice de management, pentru a îmbunătăţi colaborarea între funcţiuni; consolidarea unor activităţi şi structuri cu activităţi similare, pentru a îmbunătăţi eficienţa operaţională; reducerea activităţii redundante din mai multe structuri din organizaţie”, conform unui mesaj transmis luni de Carmen Dumitrache, directorul de HR al Telekom România către angajaţi şi care a fost văzut de ZF. “În perioada următoare intenţionăm să demarăm procesul de selecţie pentru ocuparea poziţiilor manageriale din cadrul ariilor impactate. După cum aţi fost informaţi şi de către directorii voştri executivi, schimbările la nivel organizaţional aduc modificări care implică atât crearea unor noi poziţii, cât şi eliminarea altora. Colegii care deţin poziţii de manager/supervizor ce urmează să fie eliminate sau modificate din noua structură au oportunitatea să aplice pentru cel mult două poziţii nou create. Toţi colegii care se află într-o astfel de situaţie vor fi contactaţi de către echipa de resurse umane pentru a li se oferi informaţii suplimentare despre acest proces şi etapele aferente.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO