Corsar Online, compania care administrează platforma cel.ro - al doilea magazin online cu profil IT&C de pe plan local - a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 240 mil. lei (aproximativ 53 mil. euro), obţinând astfel o creştere cu aproape 40% faţă de anul anterior, dar ratându-şi obiectivul enunţat în luna octombrie, de a obţine un avans de 50% şi un rulaj de 260 mil. lei. În raport cu businessul raportat la Finanţe în 2015, de 173,4 mil. lei, creşterea CEL.ro a fost de 38,4%.
„Această creştere organică întăreşte poziţia din piaţa electro-IT a CEL.ro ca fiind cel mai mare magazin online cu capital integral românesc”, au precizat reprezentanţii companiei controlate de antreprenorul Tiberiu Pop, care este şi directorul general al retailerului. Deşi reprezentanţii CEL.ro vorbesc despre o creştere „organică” (fără achiziţii) referindu-se la 2016, în realitate anul trecut compania a preluat trei magazine online de la compania Kelion Concept Online - aflată în insolvenţă - respectiv marketonline.ro, azerty.ro şi mediadot.ro. Retailerul nu a făcut până acum niciun comentariu oficial despre tranzacţie, deşi toate cele trei site-uri menţionează de anul trecut că sunt administrate de compania Corsar Online. Numărul de comenzi înregistrat de CEL.ro în 2016 a fost mai mare cu 150.000 faţă de anul anterior. Una dintre cele mai mari creşteri a fost înregistrată de tele-foanele mobile, vânzările avansând cu 60% ca valoare şi cu 30% ca număr de unităţi faţă de 2015.