Romtelecom şi Zapp au plătit 22,9 mil. euro pentru a-şi reduce personalul cu 1.293 de oameni

1 sep 2010 Autor: Adrian Seceleanu

Romtelecom şi Telemobil (Zapp), companii locale controlate de grupul elen OTE, au înregistrat în primul semestru costuri de aproape 23 mil. euro cu programele de plecări voluntare prin care operatorii şi-au redus personalul cu 1.293 de oameni, potrivit datelor din raportul financiar pe primele şase luni din 2010 al OTE. 943 de oameni au plecat voluntar de la Romtelecom în primul semestru, ca parte a două programe de restructurare, lansate în februarie şi aprilie. Costurile înregistrate de Romtelecom au fost de 20,3 mil. euro, potrivit OTE. Romtelecom avea 9.224 angajaţi la jumătatea acestui an, faţă de 10.230 oameni în urmă cu un an. La Telemobil (Zapp), companie cumpărată anul trecut de OTE prin grupul de telefonie mobilă Cosmote, plecarea voluntară a 350 de oameni a generat costuri de 2,6 mil. euro, potrivit OTE. Zapp a avut anul trecut, în medie, 632 de angajaţi. Un alt raport al OTE arată, pe de altă parte, că în primul semestru al anului curent Romtelecom şi-a redus investiţiile cu 21,2% faţă de perioada echivalentă a anului precedent la 77,1 mil. euro.

Cuvinte cheie:
Romtelecom
, Zapp

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!