Business Hi-Tech

Schimbări în top managementul şi eşalonul doi şi trei de şefi din Romtelecom

Schimbări în top managementul şi eşalonul doi şi trei de şefi din Romtelecom

Autor: Adrian Seceleanu

02.11.2011, 12:40 2152

Efthymios Papapostolou, director executiv servicii pentru afacere al Romtelecom, care lucra pentru cel mai mare operator de telefonie fixă din anul 2007, a plecat din companie la 1 noiembrie, în aceeaşi zi fiind operate şi alte schimbări de manageri, au declarat pentru ZF surse de pe piaţa telecom. Papapostolou a venit în top managementul Romtelecom odată cu valul de executivi recrutaţi după ce Yorgos Ioannidis a devenit CEO al operatorului.

Ioannidis a fost schimbat din funcţie în iulie 2011, când grupul OTE şi statul romând au decis de comun acord să îl numească pe Stefanos Theocharopoulos şi în funcţia de CEO al Romtelecom, pe lângă cea de CEO al Cosmote România.

Celelalte schimbări, conform datelor obţinute de ZF, sunt schimbarea din funcţie a lui Ioan Botiş - director executiv operaţiuni şi neprelungirea contractului pentru Steve Gardiner - Director marketing, Business solutions division - un manager aproape necunoscut însă în piaţa locală.

Răspunzând unei solicitări a ZF, Romtelecom a confirmat în parte informaţiile.

Compania a confirmat plecarea lui Efthymios Papapostolou "din motive personale, prin acordul părţilor." Compania a anunţat pe de altă parte numirea lui Bob Konstantinidis în funcţia de Director Executiv Operaţiuni şi Tehnologie.

"Bob Konstantinidis a fost confirmat începând cu data de 1 noiembrie 2011, ca Director Executiv Operaţiuni şi Tehnologie, poziţie pe care a ocupat-o temporar din luna iulie a acestui an, înlocuindu-l pe Wolfgang Breuer, care a părăsit compania pentru a urma noi provocări profesionale. Konstantinidis face parte din echipa Romtelecom de peste 3 ani (...). El cunoaşte foarte bine business-ul Romtelecom şi îşi doreşte foarte mult să continue să construiască pe baza a ceea ce au realizat până acum predecesorii săi din cadrul organizaţiei de Operatiuni şi Tehnologie", au spus oficialii Romtelecom.

Konstantinidis a fost practic promovat în top managementul Romtelecom.

În ceea ce îl priveşte pe Ioan Botiş, Romtelecom a precizat că managerul a preluat recent "în urma unui proces de selecţie şi îndeplineşte până la validarea finală funcţia de Director Securitate Centrală în cadrul Romtelecom. Din această poziţie el coordonează o gamă variată de activităţi din zona de IT şi securitatea infrastructurii şi îi raportează direct directorului general. Botiş are peste 27 de ani de experienţă în cadrul Romtelecom, ultima poziţie deţinută fiind aceea de Director Operaţiuni, raportându-i Directorului Executiv Operatiuni şi Tehnologie".

În ceea ce-l priveşte pe Steve Gardiner - un expat low profile din echipa Romtelecom, compania precizat că în acest caz contractul cu managerul a expirat şi nu a mai fost prelungit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO