Se apropie de final? Piaţa de telefoane mobile s-a prăbuşit: de la explozie la un pas de stagnare

1 oct 2017 Ziarul Financiar

Ratele record de creştere a vânzărilor de telefoane mobile, de câteva zeci de procente, au devenit istorie şi sunt la un pas să fie înlocuite de stagnare, conform datelor colectate de companiile de cercetare a pieţei, citate de reprezentanţii subsidiarei locale a gigantului chinez Huawei, al doilea jucător de pe piaţa locală de mobile.

Vânzările de telefoane mobile „au crescut cu doar 2% în primele 8 luni, nu a fost un context foarte favorabil“, a declarat Fred Wangfei, directorul diviziei consumer a Huawei în România. Nu mai departe de primul semestru al anului trecut vânzările de smartphone-uri din România crescuseră cu aproape 30%, spre exemplu.

Totuşi, dacă la nivel de piaţă vânzările au fost la un pas de stagnare, evoluţiile jucătorilor au fost diferite. Huawei, spre exemplu, a înregistrat o creştere de 50% a numărului de unităţi vândute, consolidându-şi astfel poziţia a doua pe piaţă, cel mai probabil în dauna jucătorului local Allview din Braşov, care nu a mai publicat date privind numărul de mobile comercializate. Allview a fost în trecut al doilea jucător de pe piaţa de mobile după numărul de unităţi comercializate, după Samsung, care domină autoritar industria, cu o cotă de aproape 50%.

Pe de altă parte dacă numărul de telefoane vândute a fost aproape de stagnare, preţul mediu al terminalelor a avansat cu peste 10%.

„Preţul mediu de vânzare al telefoanelor mobile a crescut la nivelul întregii pieţe cu 14%, în timp ce în cazul Huawei creşterea a fost de 25%“, a spus Wangfei.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.09.2017

 
Cuvinte cheie:
telefoane mobile
, vanzari
, huawei
, comercializare
, Fred Wangfei
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide