Business Hi-Tech

Se întâmplă ceva. Şefii giganţilor Orange şi Deutsche Telekom dau un semnal puternic: Vom lucra din ce în ce mai strâns împreună

Autor: Adrian Seceleanu

13.12.2018, 00:07 9750

Noi nu ne plângem de Europa cum face toată lumea ci în schimb vom acţiona împreună pentru ca UE să nu piardă şi al doilea val al digitalizării în faţa SUA şi China, au anunţat într-un discurs comun din Paris Stephane Richard şi Tim Hottges.

Grupurile Orange şi Deutsche Telekom, cu afaceri cumu­late de 117 mld. euro în 2017, care domină şi piaţa de comunicaţii din România, vor lucra „din ce în ce mai strâns împreună“ pentru a dezvolta diferite produse şi servicii şi îşi vor alinia acţiunile şi pentru a determina adoptarea unui cadru de reglementare care să favorizeze investiţiile în reţelele 5G, dar şi în servicii, la nivelul Uniunii Europene.

Planurile au fost anunţate în Paris, în cadrul unui eveniment organizat în mod tradiţional de grupul francez pentru a-şi anunţa viitoarele produse şi servicii, când pe scenă, alături de Stephane Richard, CEO al grupului Orange, a urcat, într-o apariţie neobişnuită, şi Tim Hottges, şeful grupului german Deutsche Telekom. Cei doi nu au susţinut fiecare câte un discurs, ci s-au completat unul pe altul într-un mesaj comun. Un rezultat concret al colaborării mai strânse franco-germane este o boxă inteligentă - care integrează un asistent virtual bazat pe o soluţie de inteligenţă artificială (AI) şi care a fost dezvoltată de o echipă comună de 150 de oameni şi va fi comercializată sub nume diferite (Hello Magenta respectiv Django) de către cele două grupuri, începând de anul viitor. „Avem o viziune comună, dacă vă uitaţi la ce fac Deutsche Telekom şi Orange acolo unde au operaţiuni. Am dezvoltat software-ul şi componentele hardware pentru AI. Este ceva unic pentru Europa. Ne-am unit resursele pentru a dezvolta soluţia de procesare a limbilor, pentru orchestrarea resurselor de IT şi chiar şi pentru AI. Împărţim nu doar cunoştinţele, ci şi designul produsului. Această dezvoltare comună a fost posibilă pe fondul alianţei noastre strategice, este un prim pas către o autentică Europă digitală“, a afirmat Hottges. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO