Business Hi-Tech

Şeful Amadeus România: Companiile locale au încă un apetit scăzut pentru gestiunea digitalizată a călătoriilor

Robert Komartin, general manager al Amadeus România: Amadeus le poate oferi companiilor, prin intermediul agenţiilor de turism partenere, un site privat de rezervări, accesibil în intranet, care respectă automat politicile de achiziţii ale firmei

Robert Komartin, general manager al Amadeus România: Amadeus le poate oferi companiilor, prin intermediul agenţiilor de turism partenere, un site privat de rezervări, accesibil în intranet, care respectă automat politicile de achiziţii ale firmei

Autor: Adrian Seceleanu

20.07.2017, 00:06 1094
Companiile medii şi mari din România înţeleg că nu se pot baza doar pe site-uri de re­zer­vări online precum booking.com sau airbnb.com în gestionarea călătoriilor de business, însă pe de altă parte au încă un apetit scăzut pentru utilizarea unor platforme digitale care să gestioneze aceste activităţi şi care să le ajute să-şi structureze această activitate, a declarat într-un interviu pentru ZF Robert Komartin, general manager al subsidiarei locale a grupului spaniol Amadeus, furnizor de tehnologie şi de conţinut turistic (bilete de avion, rezervări de camere de hotel, servcii de transport etc.) pentru agenţiile de turism. Amadeus a avut la nivel global afaceri de 4,5 mld. euro anul trecut.

„Am observat că firmele din România apreciază valoarea adăugată adusă de agenţiile de turism, deci nu au ajuns la concluzia - zic eu eronată - că doar folosind booking.com şi airbnb.com îşi pot rezolva problemele pentru că nu este aşa, cel puţin în mediul de business. Studiul comandat de noi în regiune arată pe de altă parte şi că apetenţa pentru platforme digitale este încă relativ mică, activitatea din companii este încă dominată de proceselor cvasimanuale. Spun acest lucru pentru că pentru mine e-mailul tot un proces manual este, e practic noul fax, noua scrisoare pentru că nu exploatează potenţialul platformelor di­gitale, decât poate din punctul de vedere al vitezei“, a menţionat Komartin.

 

60% din companii nu folosesc aplicaţii de IT pentru gestiunea călătoriilor

Conform studiului comandat de Amaudeus aproape o jumătate dintre firmele mari şi medii din România dispun de o politică de călătorii de business, iar aproape 60% din companiile din categoriile menţionate nu folosesc soluţii/aplicaţii IT pentru a efectua rezervări şi a gestiona călătorii de afaceri.

Consumul de platforme digitale din România este mic în raport chiar şi cu vecinii din regiunea şi nu doar în raport cu vestul Europei, punctează Komartin. „Când spun că avem o apetenţă scăzută pentru digital, eu nu fac o comparaţie cu Germania sau cu ţările nordice, unde aproape toate corpo­ra­ţiile au asemenea sisteme în uz. Ne com­parăm cu Polonia, cu Cehia, poate suntem umăr la umăr cu Ungaria, aş spune eu, dar în Polonia de exemplu un număr destul de mare dintre corporaţiile lor şi un număr mare dintre multinaţionale au astfel de sisteme.“

Piedici în adopţia acestor sisteme digitale sunt ridicate şi de teama oamenilor de schimbare şi de spectrul unei posibile pierderi a posturilor în faţa unui software care să le facă treaba, susţine Komartin. „Discutând cu clienţii şi partenerii noştri, cu agenţiile de turism care oferă servicii în zona aceasta, este greu de spus care este cauza. Poate că suntem mai relaxaţi aici în apro­pie­rea Balcanilor, poate că şi transparenţa nu este mereu o virtute - pentru că depinde de unde o priveşti. Poate că există şi o teamă de schim­bare a persoanelor care astăzi contro­lează activităţile acestea şi care spun - după un raţionament pe care eu îl consider greşit - că dacă se introduce un sistem IT ei îşi vor pierde locurile de muncă.“

Amadeus a comandat studiul de piaţă privind metodele prin care companiile medii şi mari din regiune gestionează călătoriile de business în condiţiile în care a dezvoltat un produs, disponibil prin intermediul agenţiilor de turism, prin intermediul căruia companiile au acces la un site de rezervări online, care este însă privat.

 

Site privat de rezervări, accesibil în intranetul companiilor

„Am încercat să înţelegem cum se desăşoară activitatea de călătorii la nivelul corporaţiilor, al companiilor mari şi chiar medii în anumite circumstanţe. Amadeus are sisteme care acoperă tipul acesta de nevoi prin dezvoltarea unei platforme, asemănă­toare unui site de rezervări online, care este însă privat, în intranetul corporaţiei, şi care este pus la dispoziţie de către agenţia de turism cu care colaborează. Este un produs Amadeus, noi de fapt îl vindem, dar este pus la dispoziţie de agenţia de turism pentru că de fapt agenţia este cea care îşi pune brandul pe produs, şi tot agenţia este cea care operează regulile de rezervare şi mecanismele din spate. În platformă sunt implementate toate politicile de călătorie (de exemplu camerele de hotel să nu coste peste 100 de euro, hotelurile să fie de cel mult 4 stele etc.), dar şi eventualele contracte pe care o corporaţie mare poate să le aibă cu furnizorii de servicii. O corporaţie mare poate avea contractele sale cu linii aeriene şi lanţuri hoteliere, uneori în condiţii mult mai bune decât ce ar putea să obţină o agenţie din România“, a explicat Komartin.

Platforma dezvoltată de Amadeus oferă transparenţă asupra acestei activităţi şi poate genera reduceri de costuri.

„Sistemul acesta este, zicem noi, bun pentru toată lumea - este bun pentru corporaţie pentru că aplicarea regulilor devine implicită pentru că totul devine transparent - inclusiv sub aspect de istoric. Adică un utilizator rezervă un anumit bilet de avion, dar în istoricul platformei se păstrează şi ce alternative au existat pentru acea călătorie, iar acest lucru este important pentru că există exemple de angajaţi care îşi făceau rezervări doar la liniile aeriene la care deţineau carduri personale de bonusuri. Platforma este bună şi pentru agenţia de turism pentru că o mare parte dintre erori au loc la comunicarea verbală de la o secretară la un agent de turism şi se produc multe greşeli care pot fi evitate. De asemenea, toată raportarea apare automat, este ge­ne­rată de sistem şi nu trebuie să mai stea cineva să se uite la toate facturile, comenzile, e-mailurile ca să arate ce s-a întâmplat.“

 

„Dacă îi dai agenţiei de turism 50 de bani, 50 de bani va oferi ca servicii“

Companiile ar trebui să se uite la costuri atunci când aleg să utilizeze sau nu un asemenea sistem, insistă şeful Amadeus. „Ce mi se pare însă remarcabil este însă faptul că încă se înţelege destul de puţin cât de mult poate reduce costurile un astfel de sistem prin comparaţie cu sistemul clasic - «hai să selectăm agenţia de turism cea mai ieftină». Nu îi învinuiesc pe cei de la departamentele de procurement, ei sunt cei care trebuie să cumpere de toate şi este greu să fie experţi în şuruburi, software şi oferte turstice. Dar în materie de turism un bilet de avion pentru aceeaşi destinaţie poate să coste între 100 şi 1.500 de euro pentru unele destinaţii, dar între 200 şi 400 de euro poate costa oricând acelaşi tip de bilet. Comisionul agenţiei în ţări civilizate este de 20-25 de euro per achiziţie în timp ce la noi s-a ajuns la câţiva leuţi din cauza acestei politici de «dă-mi cel mai ieftin». Un sistem care ştie să selecteze oferte în interiorul politicilor unei corporaţii poate să determine o reducere a costurilor cu 20-30% din preţul brut al biletelor de avion şi al camerelor de hotel în timp ce politica aceasta de «dă-mi cea mai ieftină agenţie» nu poate să le dimunueze costurile decât cu câţiva firfirei dar rezultatul final este unul catastrofal pentru că şi agenţia aceea de turism - ea merge - dar dacă îi dai 50 de bani, 50 de bani va oferi ca servicii. Cine îşi imaginează că o să fie acel client ţinut în braţe, ca la concierge, dacă la fiecare tranzacţie el plăteşte doar 2 lei? Această situaţie aproapă ca împinge agenţia de turism către practici mai puţin ortodoxe în materie de politici tarifare, lucuri. Sistemul nostru ar clarifica nişte lucruri“.

Vânzarea acestui sistem către agenţiile de turism, care apoi pot propune implementarea platformei în cadrul companiilor cu care lucrează reprezintă una dintre priorităţile pentru segmentul „corporate şi business travel agencies“ al Amadeus, a adăugat Robert Komartin.

Amadeus lucrează în România cu aproximativ 400 de agenţii de turism - „de la cele mai mari până la cele mai mici“ - businessul fiind unul în creştere, pe fondul volumelor mai mari înregistrate de către baza de clienţi existenţi.

„Estimările noastre sunt că vom creşte şi în acest an. Nu avem neapărat mai mulţi clienţi dar avem un volum de business din ce în ce mai mare“.

Modelul de business al Amadeus este unul tranzacţional, a explicat Komartin. „Amadeus are venituri când un client cumpără un bilet, vinde un pachet de servicii turistice, sau uneori chiar atunci când un client realizează o căutare în cadrul sistemelor noastre. Noi le oferim agenţiilor de turism tot ce poate cumpăra un turist în scopul unui voiaj de afaceri sau de plăcere. Asta înseamnă bilete de avion, asigurări, camere la hotel, transferul cu taxi sau cu căi ferate şi feriboturi, croaziere practic tot ce se poate imagina, inclusiv pachete de servicii“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO