Business Hi-Tech

Business Magazin. Şeful Deloitte: Odată cu deschiderea centrului de servicii de tehnologie am putea ajunge la peste 2.000 de angajaţi în România în câţiva ani

Ahmed Hassan, country managing partner al Deloitte Romania

Ahmed Hassan, country managing partner al Deloitte Romania

Autor: Adrian Seceleanu, Alina-Elena Vasiliu

04.05.2017, 12:17 1228

Compania de consultanţă şi audit Deloitte România ar putea ajunge în câţiva ani la peste 2.000 de angajaţi în România faţă de aproximativ 600 în prezent, cea mai importantă contribuţie urmând să fie cea a centrului de servicii de tehnologie, care va mai angaja între 600 până la 800 de persoane până în anul 2020.

“Centrul de servicii, primul pe care Deloitte în deschide în Europa continenatală, nu este un centru de reducere a costurilor ci unul în care dorim să dezvoltăm abilităţi, pentru a livra servicii peste tot în lume. Prima ţintă este Europa, dar ne propunem să lucrăm şi pentru clienţi din România. În acest context estimez că am putea depăşi 2.000 de angajaţi în România în următorii ani”, a declarat Ahmed Hassan, country managing partner al Deloitte, în cadrul unei conferinţe care a marcat deschiderea oficială a centrului.

Atingerea numărului de 2.000 de angajaţi va fi determinată de creşteri pe toate segmentele de business ale Deloitte, a precizat Alexandru Reff, partener la Reff şi Asociatii şi director al diviziei de fuziuni, achiziţii şi imobiliare în cadrul companiei de consultanţă şi audit Deloitte România, care va deveni directorul general al companiei - country managing partner - de la 1 iunie 2017.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO