Business Hi-Tech

Senior Software: În 2018 mizăm pe o creştere a afacerilor de 10%. Vom lansa mai multe soluţii noi

Daniel Toma, directorul general şi acţionar majoritar în cadrul Senior Software: „Se simte nevoia de mobilitate în piaţă. Mobilitatea nu mai e tendinţă. Se întâmplă. Oamenii au nevoie de date pe teren”

Daniel Toma, directorul general şi acţionar majoritar în cadrul Senior Software: „Se simte nevoia de mobilitate în piaţă. Mobilitatea nu mai e tendinţă. Se întâmplă. Oamenii au nevoie de date pe teren”

Autor: Ioana Nita

28.03.2018, 00:05 318

În 2017 dezvoltatorul local de software a înregistrat o creştere de circa 40% a afacerilor, ajungând astfel la peste 20 mil. lei.

Compania locală Senior Software, specializată în furnizarea de soluţii software de business, ţinteşte o creştere de 10% a cifrei de afaceri pentru 2018, în condiţiile în care se va axa anul acesta pe lansarea şi dezvoltarea unor soluţii noi, care să completeze portofoliul actual. În 2017, dezvoltatorul local de software a înregistrat o cifră de afaceri de 20,4 milioane lei, cu 42% mai mare faţă de 2016, avansul fiind rezultatul strategiei adoptate în ultimii ani de companie – dezvoltarea unui portofoliu divers şi complet de soluţii software de business.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO