Business Hi-Tech

Sorin Grindeanu a fost votat de Parlament în postul de preşedinte al ANCOM

Sorin Grindeanu a fost votat de Parlament în postul de...

Autor: Adrian Seceleanu

08.11.2017, 00:00 91

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a votat ieri pe fostul premier Sorin Grindeanu în postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrarea şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), pentru un mandat de 6 ani, cu 270 de voturi favorabile şi 117 împotrivă. ANCOM face regulile pe piaţa de comunicaţii de 3,3 miliarde de euro pe an. În mandatul său de premier Sorin Grindeanu a modificat legea de organizare a ANCOM pentru a-l elimina pe preşedintele României din procedura de numire a preşedintelui autorităţii. Grindeanu este şi cel care a semnat nominalizarea fostului preşedinte al ANCOM, Adrian Diţă, care şi-a dat demisia după câteva luni în fruntea instituţiei, perioadă marcată de controverse şi scandaluri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO