Business Hi-Tech

TotalSoft: România nu se poate baza pe imigranţii din ţările vecine pentru a rezolva problema resurselor umane din industria IT

Liviu Drăgan, CEO şi fon­da­tor al TotalSoft

Liviu Drăgan, CEO şi fon­da­tor al TotalSoft

Autor: Ioana Nita

09.02.2016, 00:07 1123

TotalSoft, compania locală specializată în furnizarea de soluţii software de business, a ajuns anul trecut la o echipă de 450 de angajaţi, cu 70 mai mulţi faţă de anul anterior, majo­ri­ta­tea fiind recrutaţi după efectuarea stagiului de internship din cadrul organizaţiei, în con­di­ţiile în care în prezent lipsa forţei de muncă spe­cializată este principala proble­mă în industria IT. 

„Anul trecut am angajat circa 70 de oameni, dar foarte greu. Recrutarea este pro­ble­ma numărul unu la ora actuală a companiei noas­tre. Motivul principal este că nu sunt sufi­ciente resurse, iar România nu are un val de emigranţi din Moldova, Bulgaria, Turcia sau Grecia care să dorească să lucreze la noi“, a declarat pentru ZF Liviu Drăgan, CEO şi fon­da­tor al TotalSoft. El a adăugat că astfel pro­blema deficitului de forţă de muncă se răs­frân­ge asupra întregii industrii producătoare de software din România.

Pe piaţa locală de profil cererea pentru spe­cialişti IT este de circa 12.000 de persoane, în timp ce oferta este de doar 8.000, potrivit sur­selor din piaţă.

Problema lipsei de forţă de muncă spe­cia­li­zată a fost soluţionată până acum de TotalSoft prin programul de internship pe care îl derulează anual.

„Noi rezolvăm problema de recrutare cu ini­ţiativele de internship. Majoritatea celor recru­taţi anul trecut au fost interni“, a precizat Drăgan. TotalSoft a ajuns anul trecut la afaceri de 24 de milioane de euro, circa 40% din acestea fiind generate de proiectele obţinute pe plan internaţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO