Business Hi-Tech

Trei echipe de elevi din Bucureşti, Suceava şi Craiova au participat pentru Campionatului de robotică din SUA

Trei echipe de elevi din Bucureşti, Suceava şi Craiova...

Autor: Mihaela Pascari

02.05.2017, 19:26 314

Echipele de elevi de la Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja“ din Bucureşti, Colegiul Naţional „Petru Rareş„ din Suceava şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova au participat la etapa mondială a campionatului de robotică din St. Louis, SUA.

Ei au reprezentat România alături de o altă echipă, formată din membrii clubului de robotică Autovortex România, o organizaţie înfiinţată în 2011 în oraşul Voluntari care reprezintă România în competiţiile internaţionale de robotică. La rândul său, Autovortex s-a calificat în semifinale la etapa din Houston şi a jucat în finala diviziei Ochoa în cadrul etapei din St. Louis a Campionatului Mondial de Robotică desfăşurat în SUA.

În competiţie au fost înscrise 128 de echipe din toată lumea, iar echipa Dark Angels de la Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja“ din Bucureşti s-a situat în top 30 în clasamentul echipelor participante la campionatul mondial. Echipele de la Colegiul Naţional „Petru Rareş„ din Suceava şi cea de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova au ocupat locul 36, respectiv locul 56 în clasamentul general.

Pentru a ajunge la etapa mondială, cele trei echipe de liceeni au participat în cadrul competiţiei naţionale de robotică -  "BRD FIRST Tech Challenge România powered by Vodafone“ -, fiind cea mai amplă competiţie de robotică organizată în România.

Echipele de liceeni înscrise în campionatul naţional, respectiv 800 de elevi din 33 de oraşe, au proiectat, construit şi programat câte un robot care se încadrează în tema globală anuală stabilită de organizatorii competiţiei de la nivel global.

Ca urmare a câştigării campionatului naţional de robotică BRD FIRST Tech Challenge România care a avut loc în luna martie în Bucureşti, cele trei echipe s-au calificat şi la etapa mondială desfăşurată în SUA.

Competiţia din România a fost organizată de Asociaţia Naţie prin Educaţie şi agenţia de publicitate McCann, cu sprijinul BRD, Vodafone şi Dedeman.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO