Business Hi-Tech

Trei oferte pentru actualizarea unui sistem IT al Cadastrului, contract estimat la 43,1 mil. lei

Trei oferte pentru actualizarea unui sistem IT al...

Autor: Adrian Dumitrache

22.10.2014, 00:02 333

Ofertanţii sunt Teamnet International şi asociaţiile En-Genius Solutions SRL şi Bull România, respectiv Star Storage şi Indra Sistemas.

"ANCPI doreşte achiziţionarea de servicii de analiză, proiectare şi realizarea sistemului E-Terra3. Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacităţii de coordonare a implementării fondurilor structurale prin actualizarea sistemului informatic integrat de cadastru şi publicitate imobiliară compatibil cu Directiva INSPIRE E-Terra3", se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.

ANCPI a fost înfiinţată în 2004 prin reorganizarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi funcţionează sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.

Potrivit datelor www.e-licitatie.ro, sistemul informatic integrat de cadastru şi publicitate imobiliară a fost realizat şi extins de IBM România şi Esri România, valoarea cumulată a şase contracte atribuite celor două companii ridicându-se la 93,5 milioane de lei, TVA inclusă, în perioada 2007-2012.

La începutul acestui an, Teamnet International a câştigat o licitaţie pentru furnizarea către ANCPI de servicii de digitalizare a cărţilor funciare din 9 judeţe, contractul ridicându-se la 212,4 milioane lei, TVA inclusă (46,9 milioane euro) în patru ani, oferta fiind cu 1 ban sub valoarea estimată de instituţie.

La finele anului 2009, ANCPI a atribuit Star Storage, prin licitaţie, un contract de 27,1 milioane de lei, TVA inclusă, pentru conversia de cărţi funciare într-o bază de date textuală şi arhivă digitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO