UPC România îşi majorează investiţiile la 50 mil. euro în 2016

16 feb 2016 Autor: Adrian Seceleanu

Robert Redeleanu

Compania de cablu UPC România şi-a bugetat pentru anul 2016 investiţii de 50 de milioane de euro, a declarant Robert Redeleanu, directorul general al operatorului, în cadrul unei conferinţe de presă.

În 2015 am realizat investiţii de 35 de milioane de euro iar în 2016 accelerăm investiţiile, avem acum un buget de 50 de milioane de euro pentru extindere şi lansarea de noi servicii, a spus Redeleanu. El a precizat că operatorul rămâne interesat de achiziţii şi în 2016.

Eventualele achiziţii vor fi finanţate direct de grup, şi nu din bugetul anunţat de 50 mil. euro, a precizat Redeleanu.

Principala ţintă a investiţiilor va fi reprezentată de extinderea reţelei, compania având în plan să acopere încă 300.000 de gospodării, la fel ca în anul precedent.

Solicitat să comenteze informaţiile legate de negocierile cu subsidiara companiei chineze Huawei privind externalizarea operaţiunilor tehnice din teren, publicate de ZF la începutul acestei săptămâni, Robert Redeleanu a evitat să ofere detalii precizând doar că această posibilitate este evaluată de operator.

Ne uităm şi evaluăm, suntem preocupaţi permanent de structura costurilor. Nu este un lucru nou pentru piaţa din România, iar Liberty Global are asemenea practici la nivel de grup. Nu pot comenta însă legat de informaţia privind o negociere cu Huawei în România, a spus el.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca UPC să lanseze servicii de telefonie mobilă sub forma unui operator mobil virtual, prin reţeaua altui operator, Redeleanu a declarant că operatorul încă evaluează această posibilitate. “E destul de puţină deschidere în primul rând în rândul operatorilor de telefonie mobilă de a face acorduri de tip MVNO. Nu sunt negocieri uşoare. E o piaţă extreme de competitivă unde dacă nu găseşti o propunere corectă rişti să intri degeaba. La momentul oportun vom vedea. Contemplăm încă această posibilitate”.

Compania de cablu UPC şi-a majorat anul trecut baza de clienţi pe toate segmentele de business, cel mai puternic avans fiind înregistrat pe telefonie fixă, conform datelor publicate de grupul american Liberty Global, acţionarul majoritar. Veniturile companei au crescut cu 9,2% anul trecut, peste 633 mil. lei. (142,4 mil. euro).

Numărul de clienţi pe cablu TV – cel mai important business al companiei, a crescut 3% sau 29.800 de clienţi la 883.600, conform sursei citate. Pe cablu digital compania a crescut cu 8% la 593.200 abonamente în timp ce pe cablu analogic baza de utilizatori a scăzut cu 5% la 290.600.

Pe televiziune prin satelit, serviciu furnizat sub brandul Focus Sat, compania a crescut cu 8% (25.800 clienţi) la 350.600 utilizatori. Per total baza de clienţi a UPC pentru serviciile TV a crescut cu 5% la 1,234 milioane de clienţi.

Pe segmentul de internet fix compania a crescut cu 13% (55.300 clienţi) la 488.800 abonamente. Pe telefonie fixă UPC şi-a majorat baza de clienţi cu 29% (91.400 clienţi) la 404.300 utilizatori.

Numărul total de abonamente (RGU) a crescut cu 11% la 2,127 milioane în timp ce numărul de clienţi a avansat cu 5% la 1,243 milioane.

Creşterea UPC a avut loc şi pe fondul unor achiziţii, conform datelor Liberty Global.

 
Cuvinte cheie:
UPC
, investitii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide