Business Hi-Tech

Valentin Tomşa, SAP: Mobilitatea, comerţul electronic şi analizele de business sunt acum motoarele de creştere. "Mediul economic se digitalizează extrem de rapid."

Valentin Tomşa, directorul general al SAP România

În momentul de faţă toate companiile din România ar trebui să se gândească la dezvoltarea unui business online. Poate că acum vor vinde mai puţin, dar în viitor este posibil să piardă mult deoarece piaţa va fi deja ocupată.

Valentin Tomşa, directorul general al SAP România În momentul de faţă toate companiile din România ar trebui să se gândească la dezvoltarea unui business online. Poate că acum vor vinde mai puţin, dar în viitor este posibil să piardă mult deoarece piaţa va fi deja ocupată.

Autor: Ioana Nita

14.10.2014, 00:08 391

Mediul economic se digitalizează extrem de rapid, spune Valentin Tomşa, şeful SAP România.

Afacerile SAP România, subsidiara locală a producătorului german de soluţii soft­ware de business, s-au majorat cu 8% în prima jumătate a acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind generată de proiectele care au inclus tehnologii noi, precum soluţiile de comerţ electronic, mobilitate, analiză a datelor şi de simplificare şi eficientizare a proceselor, şi nu soluţiile clasice de tip ERP (Enterprise Resource Planning) sau CRM (Cus­tomer Relationship Management).

„Creşterea din primul semestru se bazează pe proiecte cu tehnologii noi, de simplificare a proceselor interne şi interacţiune cu clienţii în timp real. Tot mai mulţi clienţi au înţeles necesitatea orientării către tehnologii inovative de e-commerce, mobilitate, previzionarea riscurilor şi eficientizarea proceselor“, a declarat pentru ZF Valentin Tomşa, directorul general al SAP România.

Anul trecut, SAP a raportat pentru operaţiunile locale o cifră de afaceri de 27 de milioane de euro, cu 17% mai mari comparativ cu 2012. 

Deşi piaţa locală nu este încă pe deplin matură în ceea ce priveşte adopţia şi utilizarea soluţiilor software de bază pentru desfăşurarea activităţii - peste jumătate din companiile care activează pe piaţa locală neavând un sistem ERP, firmele îşi îndreaptă în prezent atenţia către noi abordări ale acestora - sisteme ERP în cloud sau soluţiile noi de mobilitate şi analize predictive.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO