Business Hi-Tech

Valul doi de oraşe din România care vor creşte din IT

Valul doi de oraşe din România care vor creşte din IT

Autor: Oana Stupinean

29.09.2015, 00:07 660

Braşov, Piteşti, Craiova, Sibiu şi Târgu-Mureş sunt oraşele care se află acum pe harta marilor angajatori din IT şi ar putea absorbi un procent important din creşterea din următorii doi ani în condiţiile în care multinaţionalele caută alternative la aglomeratele şi scumpele centre din Bucureşti, Timişoara sau Cluj-Napoca, potrivit unui raport realizat de Brainspotting, companie de consultanţă în recrutare şi selecţie specializată în IT&C.

Cele cinci oraşe furnizează anual aproximativ 1.500 de absolvenţi de discipline IT&C, conform datelor colectate de compania de consultanţă.

Oraşul Piteşti, aflat la 117 km de Bucureşti, începe să se dezvolte, chiar dacă mulţi softişti din localitate s-au mutat la Bucureşti pentru că au avut oportuni­tăţi de dez­voltare mult mai generoase.

„Odată ce piaţa se va dez­volta, ei s-ar putea în­toarce, odată ce tot mai multe companii sunt inte­resate de talentele furnizate de Piteşti“, estimează reprezentanţii Brainspotting.

În Craiova, cei aproximativ 450 de absolvenţi provin de la Universitatea din Craiova, însă alţi candidaţi din alte hub-uri importante nu sunt atraşi de acest oraş. Târgu-Mureş furnizează 110 de softişti anual, dar care au tendinţa să se mute în Cluj. 

România produce anual peste 100.000 de specialişti în IT.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO