Business Hi-Tech

Vegis.ro: Vânzările online de produse naturiste au crescut cu peste 20% anul trecut, la 30 mil. euro

Mihai Bucuroiu, fondatorul şi directorul de dezvoltare al Vegis.ro.

Mihai Bucuroiu, fondatorul şi directorul de dezvoltare al Vegis.ro.

Autor: Ioana Nita

29.08.2017, 00:04 524

Piaţa locală de suplimente alimentare şi produse naturiste, bio sau vegane vândute online a înregistrat anul trecut o creştere de peste 20%, ajungând astfel la circa 30 mi­lioane de euro, în condiţiile în care românii îşi îndreaptă tot mai mult atenţia către produse ecologice şi tratamente naturiste, potrivit reprezentanţilor Vegis.ro, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa autohtonă de profil.

„În 2016 piaţa online locală s-a situat în jurul cifrei de 30 milioane euro, în creştere cu 20-25% faţă de 2015. Tendinţele sunt în continuare de creştere şi aş estima pentru anul în curs un avans de aproximativ 25%. Principalele motive sunt creşterea economică generală precum şi deschiderea din ce în ce mai mare a consumatorilor autohtoni către produse bio şi tratamente alternative“, a declarat pentru ZF Mihai Bucuroiu, fondatorul şi directorul de dezvoltare al Vegis.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO