Business Hi-Tech

Veniturile grupului Telekom România au scăzut cu 2,5% în trim. 2 la 236 mil. euro. Profitul operaţional a urcat cu 5,4% la 39 mil. euro

Veniturile grupului Telekom România au scăzut cu 2,5%...

Autor: Adrian Seceleanu

03.08.2017, 08:48 451

Veniturile grupului Telekom România, cel mai mare furnizor de servicii de comunicaţii fixe şi mobile de pe piaţa locală, format din fostele companii Romtelecom şi Cosmote, a înregistrat în al doilea trimestru venituri totale de 236 mil. euro, în scădere cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de grupul german Deutsche Telekom, acţionarul majoritar. Profitul operaţional (EBITDA) a urcat cu 5,4% la 39 mil. euro, conform sursei citate.

În primul semestru veniturile Telekom România au scăzut cu 2,1% la 466 mil. euro, în timp ce EBITDA a stagnat la 76 mil. euro.

Fix vs. mobil, retail vs. B2B

Veniturile generate de operaţiunile de comunicaţii fixe s-au ridicat în trim. 2 la 126 mil. euro, mai mici cu 6,7%, iar cele din telefonia mobilă la 103 mil. euro, în scădere cu 3,7%.

La nivelul primului semestru comunicaţiile fixe au scăzut cu 7,6% la 243 mil. euro, iar businessul mobil cu 3,3% la 206 mil. euro.

Veniturile generate de operaţiunile de retail s-au diminuat cu 5,3% la 144 mil. euro, iar cele B2B cu 26,8% la 41 mil. euro. La nivelul primului semestru veniturile generate de clienţii retail au fost de 288 mil. euro, mai mici cu 5,9% iar cele aduse de clienţii business de 82 mil. euro, mai mici cu 23,4%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO