Aarif Nakhooda, vicepreşedintele Naspers - unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa globală de comerţ electronic, va discuta săptămâna aceasta la Bucureşti despre strategia grupului în ceea ce priveşte platformele online de tip marketplace. El va discuta despre platformele marketplace în cadrul unei conferinţe organizate de eMag - cel mai mare magazin online din România, parte a grupului Naspers, şi ZF, pe 14 aprilie, care are ca temă piaţa de comerţ electronic din România şi regiune şi oportunităţile pe care le oferă platformele de acest tip pentru creşterea vânzărilor.
Grupul Naspers din Africa de Sud, cu afaceri anuale de peste 9 miliarde de dolari, deţine în România, pe lângă eMag, şi retailerul online Fashion Days, procesatorul de plăţi PayU şi site-urile de anunţuri OLX.ro şi autovit.ro.
eMag împreună cu ZF va organiza pe 14 aprilie în Bucureşti un eveniment despre vânzările prin intermediul platformelor online de tip marketplace . Completaţi acest formular pentru a participa gratuit la eveniment
eMag estimează că platforma sa marketplace - lansată în 2011 - va ajunge să genereze o jumătate din încasări peste cinci ani de zile faţă de 25% în prezent.
În 2015, investiţiile eMag în Marketplace au depăşit 2 milioane de euro şi s-au concentrat pe achiziţia de hardware şi dezvoltarea platformei pentru integrarea rapidă a magazinelor partenere. În medie 100 de noi parteneri intră în “mallul” eMag în fiecare lună.