Exclusiv ZF Corporate

Video ZF Live. Alexandru Vesa şi Cristian Nicolae, Audio Librăria: Am lansat prima librărie audio din România şi vrem să vindem 60.000 de cărţi în primul an

17 nov 2015 Autor: Roxana Rosu

Alexandru Vesa şi Cristian Nicolae, unul dintre proprietarii SoftExpert Mobility, au dez­volt­at o aplicaţie pentru ascultarea audio book-urilor pe telefonul mobil, având un target de 50-60.000 de cărţi vândute în primul an de la lansare. „Avem peste 200 de cărţi în librărie şi sperăm să ajungem în curând la 300 în urma discuţiilor cu editurile. Este prima  librărie audio din România. E o completare logică în ecuaţia ştiri, muzică, pe mobil“, a spus Cristian Nicolae la ZF Live.
 
Ideea aplicaţiei îi aparţine lui Alexandru Vesa, el prezentând-o în primăvară celor de la SoftExpert Mobility, care au decis să o dezvolte în parteneriat. Investiţia se ridică la circa 20.000 euro, pe o perioadă de trei luni. Aplicaţia a fost lansată în urmă cu o săptămână, în varianta pentru Android, urmând ca în ianuarie să fie disponibilă şi cea pentru iOS.
 
„Aplicaţia se descarcă gratuit şi din 2-3 clicuri ajungi să asculţi cartea, online sau offline. Plata se poate face cu cardul sau prin SMS, preţul cărţilor fiind stabilit de editură. Aplicaţia ţine minte până unde ai ascultat, poţi sări pagini şi are mai multe filtre de căutare“, explică Alexandru Vesa. Cei doi parteneri sunt de părere că există cerere pentru un astfel de produs, targetul de 60.000 de cărţi vândute şi 200.000 euro venituri în primul an fiind “perfect“ realizabil. „Primele reacţii au fost foarte bune. Oamenii ascultă acum audio bookuri pe CD, acasă sau în maşină. Acum poţi continua să le asculţi oriunde, pe telefon“.
 
În prima săptămână aplicaţia a fost descărcată de circa 100 de persoane. Din preţul de vânzare al cărţii, dezvoltatorii iau 30-40%, în funcţie de implicarea editurii în promovare sau nu. „Dacă editurile ajută şi ele la marketing, atunci  luăm noi un procent mai mic“.
 
Cea mai căutată carte a fost „O scurtă istorie a românilor“, de Neagu Djuvara, dar foarte căutate sunt şi cărţile de dezvoltare personală.
 
În perioada următoare, cei doi vor să cola­boreze cu editura Casa Radio pentru a trece şi piesele de teatru radiofonic pe acest sistem.
 
În plus, ei spun că există potenţial de dezvoltare şi în ţările din jur, urmând ca după acoperirea pieţei locale să analizeze şi posibilitatea de a se extinde afară.
 
„În ianuarie vrem să fie aplicaţia şi în Apple Store. Acoperim astfel toată partea mobilă. Apoi avem câteva proiecte suplimen­tare, astfel că audiobookul va fi o parte dintr-o platformă mai mare. Vom vedea dacă punem accentul pe România sau facem un pilot şi în altă ţară“, precizează Cristian Nicolae.
 
Aplicaţia este gândită inclusiv pentru copii, care pot asculta cărţi pe telefonul mobil, în completarea celor citite.
 
În afară de acest produs, SoftExpert Mo­bi­lity a dezvoltat şi Agenda Visurilor, o apli­ca­ţie care monitorizează obiectivele personale, tri­mi­ţând mesaje şi notificări.
 
„Este un to-do-list mult mai sofisticat, îţi trimite şi mesaje moti­vaţionale“, explică proprietarul firmei de soft.
 
În ceea ce-l priveşte pe Alexandru Vesa, obiectivul lui este să ajungă la un milion de euro până la 25 de ani.
 
SoftExpert Mobility este un business de familie înfiinţat în 2000 la Craiova, cu 8 angajaţi în prezent.
 
 
 
 
 
 
 
 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.11.2015

 
Cuvinte cheie:
librarie
, carti
, lansare
, romania
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide